Este vorba despre două ecografe de înaltă performanță, dintre care unul pentru ecografie intraoperatorie, destinat chirurgiei de urgență, iar cel de-al doilea, destinat hematologiei. Fondurile au fost oferite de Consiliul local Timișoara, în jur de 120.000 de euro au costat ambele aparate.
„Contractul e semnat, ar trebui ca aceste aparate să sosească în 60 de zile. Am achiziționat, de asemenea, și 60 de paturi de spital noi”, spune managerul Spitalului Municipal Timișoara, Octavian Mazilu.
Spitalul urmează să achiziționeze și două aparate de anestezie, unul pentru Clinica Maxilo Facială și altul pentru Chirurgie Generală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!