Anvelopele obligatorii de iarna le dau batai de cap romanilor

65Comentarii
Anvelopele obligatorii de iarna le dau batai de cap romanilor
Măsura obligativităţii introducerii anvelopelor de iarnă nu e bine digerată de şoferi. Chiar dacă intenţia ar fi una bună, proiectul lansat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se dovedeşte a fi prost făcut, în grabă şi cu multe lacune.

Cea mai mare lacună a ordonanţei de urgenţă elaborată de oficialii de la Transporturi se referă la lipsa din prevederi a acceptării (sau nu) a anvelopelor all-season. Chiar dacă specialiştii din minister nu prea par să aibă habar de acest tip de anvelope, mulţi dintre şoferi au decis, fără a fi obligaţi de vreo prevedere, să adopte acest tip de cauciucuri.

Anvelopele all-season reprezintă o alternativă mai ieftină, care nu ocupă mai mult loc în garaj pentru un set diferit de gume în funcţie de sezon, poate chiar o soluţie ecologică, ţinând cont de faptul că nu se produc şi utilizează mai multe anvelope. Riscul asumat de şoferii care folosesc acest tip de cauciucuri este ca acestea se uzează mai repede vara. Mulţi conducători auto îşi asumă însă acest risc, considerând că este mai rentabil decât să achiziţioneze alte patru anvelope suplimentare.

„Eu mi-am cumpărat cauciucuri pentru ambele sezoane. Nu mă pot plânge, sunt bune şi sigur nu se consumă mai rapid. De unde să iau eu acum opt milioane să cumpăr patru cauciucuri noi de iarnă? Vor să bage bani în buzunarul cuiva? Să spună aşa, că oricum ne iau o grămadă de bani cu benzina şi cu vignieta!”, ne spunea Adrian Jurma, un şofer timişorean.

„Ce le trebuie lor cauciucuri de iarnă? Vor să îşi ascundă ineficienţa din iarnă, atunci când nu sunt capabili să cureţe drumurile? Să-şi vadă mai bine de contractele lor date la prieteni pentru aşa-zisa deszăpezire şi să ne lase pe noi în pace”, spunea un taximetrist supărat că, cel mai probabil, va da banii pentru cadourile de Crăciun pe anvelope scumpe.

Desigur, mai rămâne varianta cauciucurilor second-hand, cu preţuri de la 50 de lei bucata. Cu „garanţia” ataşată. Şi aşa, poate vom asista la accidente suplimentare făcute de penele apărute la anvelopele cârpite şi aruncate de depozitele din ţările vestice.

Proiectul legislativ referitor la impunerea utilizării cauciucurilor de iarnă ca obligaţie nu precizează dacă anvelopele se instalează pe ambele axe ale autoturismului sau doar pe cea unde este tracţiunea.

Mai rămâne problema lanţurilor. Dacă ai gume de iarnă mai trebuie să ai şi lanţuri?

Cât se poate de ciudat, ordonanţa prevede ca obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă să funcţioneze în perioada 1 noiembrie – 31 martie. Deci aţi fi deja în ilegalitate… dacă ar fi intrat în vigoare. Iar data până la care acestea ar fi obligatorii, 31 martie, ar cam însemna să ajungem să călcăm ghioceii din curte cu crampoanele roţilor de iarnă… Cineva întreba distrat dacă aceste cauciucuri de iarnă nu vor fi obligatorii şi pe roţile căruţelor trase de cai!

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a afirmat, la sfârşitul săptămânii trecute, că ordonanţa de urgenţă privind obligativitatea echipării maşinilor cu anvelope de iarnă, acum la stadiul de proiect, va fi adoptată de Guvern în maxim două săptămâni.

 



65Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor