Anunţ cu ghinion pentru un simerian

Anunţ cu ghinion pentru un simerian
Un bărbat din Simeria, care făcea comerţ cu produse piratate a fost prins de poliţişti datorită propriului său anunţ. Oamenii legii au descins în forţă, ieri, în apartamentul lui Cosmin P., în vârstă de 34 de ani din oraşul Simeria, unde funcţiona un laborator clandestin de inscripţionare a CD-urilor piratate.


Bărbatul a postat pe un site de mică
publicitate
un anunţ prin care oferea
spre vânzare filme, muzică, jocuri sau
programe de calculator. Cei interesaţi puteau
comanda produsele fie prin telefon, fie pe adresa de
e-mail a simerianului, produsele erau
trimise prin mandat poştal, iar plata se
făcea ramburs.


La domiciliul acestuia a fost identificat un
sistem de calcul dotat cu o unitate DVD-writer, 2
hard-disk-uri, un număr de 829 medii de stocare
optice (matriţe) conţinând filme,
muzică, jocuri etc., precum şi cupoane
poştale privind expediţia coletelor. Cele
două hard disk-uri şi mediile de stocare
optice au fost ridicate în vederea dispunerii
unei expertize, cercetările fiind continuate sub
aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute
de legea privind drepturile de autor şi conexe, cu
învinuitul în stare de
libertate
”, a declarat purtătorul de
cuvânt al IPJ Hunedoara, sinsp.
Bogdan Niţu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !