Anuala timişoreană de arhitectură

Anuala timişoreană de arhitectură
TIMIŞOARA – În această seară, Universitatea de Vest este gazda unuia dintre evenimentele care se înscriu în seria grupată sub egida „Anuala timişoreană de arhitectură – a_ta”. Acesta este un eveniment organizat de către Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Timiş, cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecţilor din România, acordat din Timbrul Arhitecturii, în colaborare cu revista de arhitectură.

Anuala timişoreană de arhitecturã îşi propune să prezinte realizările şi proiectele din ultimul an şi să aducă în dezbatere problemele actuale ale profesiei.
Calendarul anualei timişorene de arhitectură cuprinde expoziţii, conferinţe profesionale, prezentări de materiale şi tehnologii, lansări de carte şi alte publicaţii, precum şi festivitatea de decernare a premiilor.

Lucrările nominalizate şi cele premiate, precum şi cele selecţionate de organizatori pentru valoarea lor, vor fi prezentate în catalogul anualei, care va fi publicat în primul trimestru al anului 2008.

Cei care au prezentat lucrări în această seară sunt Mihai Vintilescu de la firma Trimo şi arhitecţii Rareş V. Drăgan şi Ion Andreescu.

La întâlnirea de azi au fost prezenţi şi arh. Adrian-Florin Ionaşiu, preşedintele Ordinului Arhitectilor din Timiş, precum şi arh. Marius Miclăuş, cadru didactic la facultatea de Arhitectură.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !