Antrenorul Uhrin lucreaza la stabilirea echipei de start

Antrenorul Uhrin lucreaza la stabilirea echipei de start
Poli Timişoara a debutat în seria amicalelor din Spania, cu un meci nul, împotriva celor de la Young Boys Berna. Antrenorul Dusan Uhrin este cel mai câştigat în urma acestui meci. El începe să-şi cunoască jucătorii, capacitatea lor de manifestare în teren şi în ce măsură îi va putea folosi la stabilirea primul 11.

Uhrin a anunţat că, deocamdată, este mulţumit de randamentul acestora şi că încă lucrează la o formaţie de start pentru cea de a doua parte a sezonului.

„Dusan Uhin e mulţumit de jucătorii pe care îi avem acum. Singurul semn de întrebare este la Lavecchia. Până luna viitoare, cred că ne vom hotărî în privinţa lui. Este un jucător de mare experienţă, dar în acest moment nu e pus la punct cu pregătirea fizică. În mare, staff-ul tehnic e mulţumit de evoluţia jocului. A fost un meci peste aşteptări, cel puţin din partea celor de la Young Boys” , a declarat, de la Marbella, managerul sportiv al clubului, Daniel Stanciu.

Scutaru şi Helder, echipierii lui Poli, au pus rezultatul alb al partidei pe seama acumulării oboselii din perioada de pregătire deja susţinută. Cristian Scutaru a declarat: „A fost un meci dificil, fiindcă am resimţit o anumită stare de oboseală, normală în această perioadă. Cei de la Young Boys au fost mai proaspeţi, ei fiind în alt stadiu al pregătirii. Au fost însă multe ocazii şi din partea noastră, puteam câştiga. Să nu uităm că am avut un penalty irosit şi două bare, pe lângă alte şanse. Cred că evoluţia noastră a fost bună, luând în calcul că este de-abia al doilea joc de verificare din 2011. Scorul este mulţumitor, sunt importante şi rezultatele din aceste stagii, deoarece te ajută la moral şi la stabilirea unor relaţii de joc”. La rândul său, Helder Da Silva, brazilianul lui Poli, a acuzat prezenţa unor dureri la tendon: „A fost un joc greu, ambele formaţii şi-au creat multe şanse de poartă. Mi-a plăcut cum s-a mişcat echipa noastră. Nu am nicio problemă că am evoluat mai mult de o repriză, mă simt bine, dar am ceva dureri la tendon, de o săptămână şi jumătate. Am resimţit durerile, în special la faza penalty-ului, când am fost faultat. Cel mai important va fi ce vom face în primul meci oficial, contra lui Gaz Metan!”

Poli va susţine cel de-al doilea amical al cantonamentului spaniol, luni, de la ora 17,30, ora României, adversari vor fi polonezii de la Lech Poznan. Echipa a învins în grupele Europa League exact formaţia care a eliminat Poli din competiţie, Manchester City.

M. Hoster



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor