Aceasta după ce i-au cunoscut şi s-au jucat cu jucătorii lui ACS Poli Timişoara. Plăcerea a fost reciprocă, sportivii fiind extrem de încântaţi de întâlnirea avută cu micuţii.
Programul „Şcoala altfel” a ajuns, miercuri dimineaţa, şi la stadionul „Dan Păltinişanu”. Mai precis, mai mulţi elevi din clasa I a Şcolii Generale nr. 24 din Timişoara, dar şi de la o grădiniţă, au văzut pe viu cum se desfășoară antrenamentele celor de la ACS Poli, vizitând vestiarele şi terenurile unde sportivii se antrenau.
„Astăzi a fost cea mai frumoasă zi din viața mea! I-am cunoscut pe cei de la echipa Poli”, spunea unul dintre copii, după întânirea avută.
Şi fotbaliştii timişoreni au primit bine iniţiativa, ei părând a fi mai deconectaţi, temporar, de la tensiunea meciurilor care îi aşteaptă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!