Aniversarea a zece ani de Plai se serbeaza cu pelicule de soi, la Casa Filmelor

De S.B
Reactualizat la:
Aniversarea a zece ani de Plai se serbeaza cu pelicule de soi, la Casa Filmelor
© TION: Aniversarea a zece ani de Plai se serbeaza cu pelicule de soi, la Casa Filmelor
Organizatorii Festivalului Plai pregătesc intens cea de-a zecea ediție a evenimentului. Publicul va fi întâmpinat în acest an cu numeroase surprize, iar cinefilii care vor trece pe la Plai nu vor fi dezamăgiți. Asta pentru că s-a pregătit un program special la „Casa Filmelor”, menit să marcheze așa cum se cuvine aniversarea a zece ani de festival.


În spatele „Casei Filmelor” se află, pentru al patrulea an, asociațiile Marele Ecran și Pelicula Culturală. Cele două fundații dedicate cinematografiei au decis să pregătească un program cu totul special pentru ediția 2015 a Plai, care va avea loc în perioada 11 – 13 septembrie, la Muzeul Satului.

“Ediția X, ediție aniversară, e întâmpinată și la Casa Filmelor cu proiecții și întâlniri speciale. Așadar, invităm pasionații de film la excursii în necunoscut și la explorarea unor lumi noi și zone extreme. Pentru a mări misterul, programul va fi dezvăluit treptat, pe parcursul verii. Pe scurt, anul acesta vrem să ținem publicul cu sufletul la gură sau măcar cu sufletul aproape de film”, au transmis organizatorii.

Pentru anul acesta, Marele Ecran și Pelicula Culturală au decis să profite din plin de faptul că festivalul Plai se desfășoară la Muzeul Satului Bănățean. Aceasta este locația perfectă pentru difuzarea unui film românesc precum „Aferim!”, pelicula care a câștigat „Ursul de Argint” la Festivalul de la Berlin. Producția lui Radu Jude cinstește limba română veche, obiceiurile, muzica tradițională și costumele populare, într-un mod aproape necunoscut cinematografiei din ziua de azi.

La „Casa Filmelor”, în acest an, va apărea și o nouă secțiune. Este vorba despre Focus Xpania, în cadrul căreia se vor prezenta filme iberice de cea mai bună calitate. De asemenea, în programul cinematografic de la Plai există și două „necunoscute”. Este vorba despre cele două filme care vor câștiga competiția din cadrul Festivalului „Ceau, Cinema!”. Evenimentul are loc în perioada 22 – 26 iulie la Timișoara și la Gottlob.

Desigur, de la „Casa Filmelor” nu vor lipsi nici proiecțiile de animații, scurtmetrajele sau documentarele. De asemenea, la fel ca și la edițiile precedente publicul va avea ocazia să discute cu personalități din lumea cinematografiei, care sunt prezente an de an la Plai.

Cei care vor să-și asigure biletul la Plai pot face deja acest lucru de la Ambasada. Biletele sunt disponibile și pe site-ul Eventim şi în reţeaua de distribuţie formată din magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi la librăriile Cărtureşti. Prețul unui abonament este de 110 lei, iar prețul unui bilet de zi este 50 de lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase