ANI: Primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis, s-a aflat incompatibilitate mai mult de un an

5Comentarii
ANI: Primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis, s-a aflat incompatibilitate mai mult de un an
ANI a constatat că primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 – 18 mai 2004 deoarece a deţinut concomitent funcţia de primar şi calitatea de membru în CA al unei societăţi comerciale, informează un comunicat remis luni.

Potrivit comunicatului, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a sesizat din oficiu în urma publicării în data de 5 noiembrie 2009, în ziarul „Evenimentul Zilei”, a articolului „Johannis interzis ca premier”, care relata despre posibila nerespectare a regimului juridic al incompatibilităţilor de către primar.

Astfel, potrivit comunicatului, s-a procedat la verificarea stării de incompatibilitate între funcţia de primar şi cea de membru al consiliului de administraţie al S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică S.A.

Agenţia precizează că Iohannis a fost informat, în data de 11 noiembrie 2009, despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale referitoare la regimul juridic al incompatibilităţilor, precum şi cu privire la drepturile de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare. “Până în prezent, domnul Iohannis Klaus-Werner nu a făcut uz de drepturile sale”, precizează instituţia.

Potrivit Legii administraţiei publice locale 215/2001, „primarul face parte din categoria aleşilor locali”, iar în baza Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, „funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de membru în consiliului de administraţie al societăţilor comerciale”.

Sursa: Newsin



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor