Angelina, la război în Irak

Angelina, la război în Irak
Iubita lui Brad Pitt a vizitat săptămâna trecută Bagdadul, în ciuda riscurilor de securitate. Actriţa americană Angelina Jolie a vizitat capitala Irakului, în calitate de ambasadoare a Naţiunilor Unite, pentru a obţine ajutor pentru irakienii refugiaţi şi dizlocaţi din cauza războiului.

Jolie a ţinut şi o conferinţă de presă la Ambasada americană din Bagdad, situată în “zona verde”, un sector protejat care adăposteşte mai ales instituţii irakiene şi ale diplomaţiei americane. Înainte de a pleca la Bagdad, actriţa a fost invitată la postul de televiziune CNN, unde a spus că este de părere că nu există cu adevărat “un plan coerent” pentru ajutarea celor două milioane de irakieni care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţinuturile natale din cauza războiului.

“Există multă voinţă, multe discuţii, dar se pare că mai e nevoie de multe discursuri şi multe elemente care să fie adunate” pentru a face ceva cu adevărat, a spus Angelina. Aceasta s-a întâlnit şi cu cel mai important reprezentant militar american în Irak, generalul David Petraeus, şi cu ministrul însărcinat cu persoanele dizlocate, Abdelsamad Rahman Sultan. Angelina a vizitat, în condiţii maxime de securitate, o unitate a armatei americane situate la periferia Bagdadului. A luat masa împreună cu soldaţii şi le-a promis că va reveni în Irak.

SURSA: www.click.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !