Angelina Jolie şi Brad Pitt se despart?

3Comentarii
Angelina Jolie şi Brad Pitt se despart?

Povestea de dragoste dintre cei mai frumoşi actori de
la Hollywood, Angelina Jolie şi Brad Pitt, s-ar putea
apropia de sfârşit, potrivit cotidianul britanic
„The Daily Mail”, citând, printre alte
probleme, faptul că dintre cei doi a dispărut
atracţia fizică, dar mai ales ambiţia
Angelinei de a obţine „totul”: o familie
perfectă, o carieră perfectă, salvarea
omenirii, mai puţin căsătoria cu iubitul ei.
 | Brad Pitt


Într-un interviu acordat publicaţiei
britanice, Brad Pitt a ţinut totuşi să
ia apărarea iubitei sale, cu care are trei copii
adoptaţi (Maddox, de cinci ani, din Cambodgia,
Zahara, de doi ani, din Etiopia, şi Pax Thien, de
trei ani, din Vietnam) şi o fetiţă
naturală, Shiloh-Nouvel, de un an.
Ştii cum este să fii pe coperta
fiecărei reviste, să ţi se disece
viaţa pesonală cu tot felul de minciuni, tot
gunoiul ăla? E iad. Sigur, luaţi-vă de
mine, dar de ce vă luaţi de Angelina? E o
femeie extraordinară, o Supergirl, din toate
punctele de vedere
”, se enervează Brad,
pe care stresul ultimelor luni pare a-l fi ajuns.
Zvonurile privind dereglarea de nutriţie a
Angelinei, suferinţa provocată de moartea
mamei ei, cea mai nouă adopţie
internaţională (Pax Thien a devenit membru al
clanului Pitt-Jolie în urmă cu o lună),
toate îşi spun cuvântul asupra
stării de spirit a vedetei şi este foarte
posibil ca Brad să rămână în
afara planurilor pe termen lung ale actriţei.
Dacă în urmă cu ceva timp Angelina
promitea că va renunţa la actorie pentru o
vreme pentru a-şi dedica timpul lui Pax, ca acesta
să se adapteze mai repede la noua sa
viaţă, peste o lună actriţa va
pleca la Praga, unde începe filmările la
noul său film. Brad trebuie să
rămână acasă, ca să aibă
grijă de cei patru copii, ceea ce până
şi pentru un familist convins ca el şi care
are la dispoziţie o armată de dădace se
dovedeşte prea mult. Mai greu de suportat
însă pare a fi răceala Angelinei.
Apropiaţi ai cuplului au mărturisit că
atracţia a dispărut dintre cei doi şi
Brad i-ar fi reproşat iubitei sale că ei nu
mai au „viaţă sexuală”.
Relaţia lor a luat-o la vale. A fost
prea mult în prea scurt timp, mai ales pentru
Brad. Se ceartă mult în ultimul timp. Sunt
ca un cuplu vechi cu copii, cu singura excepţie
că ei nu s-au căsătorit
”,
susţine o sursă a „Daily Mail”.
Aparent, până şi căsătoria
este un subiect de dispută între cei doi
actori. În vreme ce Brad „şi-a dorit
întotdeauna o familie”, Angelina „se
pricepe grozav la copii”, dar nu-şi
doreşte deloc să se
căsătorească. “Ea a mai fost
căsătorită, de două ori. Ştie
că nu este genul care să-şi
dorească să se căsătorească,
şi de aceea nu s-a legat de Brad. El e mult mai
familist. S-ar căsători cu ea imediat
dacă ea şi-ar dori asta. Nu-şi
doreşte. Aşa că, dacă relaţia
se va sfârşi, ea va putea să-şi
revină fără mari probleme
”,
spun gurile rele, care dau detalii şi despre
ambiţia nemărginită a actriţei.
Angelina pune mai presus de relaţia cu Brad munca
ei şi asta nu se va schimba niciodată.
Ea şi-a întrerupt lucrul în
calitate de ambasador al bunăvoinţei al ONU
timp de doi ani, ca să fie cu Brad şi copiii.
Acum vrea să revină la filme. Dacă ar fi
după Brad, ea nu ar trebui să se
întoarcă pe platoul de filmare, dar asta nu
ţine de el. Ea crede că poate avea totul
şi mi-a spus la un moment dat: «O să am
totul! Aşteaptă şi ai să
vezi!»”
a povestit un apropiat al
cuplului.


Sursa: gândul.ro



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor