Anestezie cu chirie

Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara va închiria patru aparate de anestezie pentru sălile de operaţie. Pentru că nu bani să cumpere aparatele necesare, conducerea spitalului a decis să le închirieze.

„Un asemenea aparat costă peste 20.000 de euro şi nu ne permitem să le cumpărăm. Plătim 2.000 de euro, prin plata chiriei se va amortiza valoarea aparatelor şi după aceea vor deveni proprietatea Spitalului Clinic Judeţean Timişoara”, am aflat de la conf. dr. Dorel Săndesc, directorul adjunct al spitalului.

Aceste aparate sunt noi, au garanţie, sunt de ultimă generaţie, cu eran şi ajută la monitorizarea completă a pacientului pe toată durata intervenţiei chirurgicale. Spitalul Judeţean din Timişoara beneficiază de 19 săli de operaţie, toate dotate cu aparate de antestezie, unele vechi care nu mai pot fi folosite multă vreme, iar altele pe care medicii anestezişti le mai pot utiliza încă.

Directorul adjunct al unităţii sanitare spune că ar mai avea nevoie de încă zece sau 12 astfel de aparate, pentru ca toate sălile de operaţie să fie echipate corespunzător.




Regulament de plasare a anunturilor