Andrea Jaeger, de pe terenul de tenis, la hainele de măicuţă

Reactualizat la:
Andrea Jaeger, de pe terenul de tenis, la hainele de măicuţă
Andrea Jaeger a fost una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, dar în acelaşi timp o adolescsntă cu foarte multe probleme. La doar 14 ani, pe vremea când purta o proteză dentară şi avea o frizură de şcolăriţă, jucătoarea domina cu autoritate orice teren de tenis.

La vârsta de 16 ani, ajunsese deja numărul doi în clasamentul mondial, dar a pierdut surprinzător finala de la Wimbledon din 1983, în faţa Martinei Navratilova, cu scorul de 0-6, 3-6, în mai puţin de o oră de joc.

Acest eveniment a reprezentat începutul sfârşitului pentru cariera Andreei Jaeger, căci, după alţi doi ani, jucătoarea de tenis s-a văzut obligată să părăsească sportul mult iubit, din cauza unei accidentări la umăr. Dar nu a putut să îşi ducă viaţa într-o lume pe care o dispreţuia, nedorindu-şi niciodată faimă sau avere. Ea s-a retras din viaţa publică şi a donat toţi banii strânşi unei fundaţii caritabile, „The Little Star Foundation”, care ajuta copii suferinzi de cancer în fază terminală.

Decizia i-a surprins pe toţi prietenii Andreei, şi mai mult pe părinţii săi. Astăzi, fosta glorie a tenisului feminin se poate lăuda cu nişte realizări de excepţie. Ea a devenit Sora Andreea, după ce a fost cooptată în Ordinul Măicuţelor Dominicane. Într-un amplu interviu, noua slujitoare a lui Dumnezeu a povestit cum viaţa alături de Biserica Episcopală a făcut-o să treacă peste problemele din tinereţe, atunci când a fost obligată de tatăl său să renunţe la anii copilăriei, în favoarea sportului de performanţă. După propriile mărturii, abia acum a reuşit să îşi găsească pacea interioară şi să obţină satisfacţiile pe care terenul de tenis nu i le-a oferit niciodată.

„Întotdeauna am simţit în sufletul meu că trebuie să îi ajut pe cei aflaţi la ananghie, am avut această chemare de pe vremea copilăriei. Cred că a fost principala cauză pentru care m-am zbătut atât de mult pe terenul de tenis – trebuia să fiu egoistă pentru a reuşi într-un sport individual. Părinţii mei nu se duceau la Biserică. Nu aveam nicio Biblie în casă, dar, fără un motiv anume, am simţit că Dumnezeu mi-a dat credinţă. Mă rugam pe ascuns când eram mică, nimeni nu ştia de lucrul acesta. În august 2006, am primit diploma în Teologie, după care m-am înscris în Programul Măicuţelor Dominicane”.

De atunci, viaţa Andreei Jaeger s-a schimbat total. În bine, după cum spune ea. Nici trezitul de la ora 4 dimineaţa, urmat de rugăciuni şi studiu religios, nu a descurajat-o pe fosta jucătoare de tenis, care pleacă la orele dimineţii pentru a strânge fonduri de la oamenii cu sufletul mare. Însă portul monahal i-a dat oarecare bătăi de cap: „Mereu îmi prind sutana în uşile de la autobuz sau în cele de la lift. Prima oară când m-am îmbrăcat în măicuţă, eram la un eveniment în New York, iar atunci o pasăre şi-a făcut nevoile pe mine. Cred că a fost felul în care Dumnezeu a vrut să-mi spună: «Puţină murdărie nu strică, doar eşti fata care sărea pe zgură în timpul meciurilor de tenis». Cred că voi rămâne măicuţă pentru tot restul vieţii. Iubesc viaţa în slujba Domnului, aşa pot cel mai bine să ajut oamenii, să îmi aduc contribuţia faţă de cei suferinzi”.

Născută în 1965, într-o suburbie a oraşului Chicago, Andrea s-a plictisit de moarte urmărind partidele de tenis la televizorul tatălui ei, un cetăţean german, fost boxer profesionist. La frageda vârsta de 9 ani, ea a căştigat primul turneu la care a participat, ca la 13 ani să se impună fără probleme în competiţiile prezidate de colegiile americane. Văzând că restaurantul pe care îl patronau mergea mai mult în pierdere, părinţii au decis să îşi înscrie fiica în turneele profesioniste, de unde puteau scoate nişte bani frumoşi.

După alte 18 luni, Jaeger deţinea recordul celei mai tinere participante la turneul de la Wimbledon, după care a reuşit să acceadă în semifinalele US Open. Dar jucătoarea de tenis a văzut într-o bună zi şi reversul medaliei. Principalul motiv a fost temperamentul tatălui ei, care era excesiv de autoritar, probabil antrenându-şi fata în „filosofia” sacului de box. La primul eşec, Andrea Jaeger a fost târâtă în maşină, fără a fi lăsată măcar să facă duş, iar apoi a fost plimbată 1.600 de kilometri cu automobilul, fără oprire, până la întoarcerea acasă. Lecţiile despre moralitate şi valorile vieţii, „administrate” cu latul curelei, nu au făcut decât să distugă psihicul fragil al copilei. Ea a ţinut în suflet toate aceste amărăciuni, iar tatăl său a murit fără să afle vreo dată de problemele care o chinuiau pe Andrea. Totul a culminat cu accidentarea suferită la umăr, dar care a fost văzută ca o binecuvântare, în loc de o nenorocire.

Viaţa în rîndurile slujitorilor Domnului avea să o schimbe complet. O bună peroadă de timp a făcut voluntariat în spitale, iar în 1990 şi-a inaugurat propria fundaţie caritabilă. „The Little Star Foundation” ajută mai mult de 4.000 de copii pe an, iar John McEnroe, Pete Sampras şi Cindy Crawford sunt printre cei mai înflăcăraţi susţinători. „Prima vizită la un spital am făcut-o atunci când eram adolescentă, iar copii de acolo apreciau viaţa aşa cum nu mai văzusem nicăieri. Aveam milioane de dolari. Aveam un Mercedes Benz la vârsta de 17 ani. Cine avea nevoie de o asemenea maşină la vârsta aceea? Doi ani mai târziu, l-am vândut, iar din bani obţinuţi le-am cumpărat jucării copiilor necăjiţi. Părinţilor mei nu le-a venit să creadă, erau în stare de şoc. Timp de şase luni au crezut că glumesc, dar eu mi-am băgat toţi banii câştigaţi din tenis, în fundaţie. Aveam atât de mulţi, încât nu mai trebuia să mai muncesc niciodată, dar acum nu mai am nimic”, a declarat fosta glorie a tenisului feminin.

Proverbul „Banii nu aduc fericirea” se pare că funcţionează de minune în cazul de faţă. Andrea Jaeger şi-a găsit împlinirea sufletească în ajutorul acordat semenilor ei. „Am fost alături de familiile copiilor necăjiţi sau suferinzi de boli groaznice, iar noi facem tot posibilul pentru ca ei să ducă o viaţă cât mai uşoară. Nu se compară nimic cu sentimentul pe care îl am atunci când ajut un copil. Când mă aflam pe teren, îmi doream să vină cineva la mine şi să-mi spună: «Uite, tu eşti o bună jucătoare de tenis, dar eu vreau să te învăţ şi ceva despre viaţă, nu doar despre sport»”, a încheiat Andrea Jaeger.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !