Anastasia şi Tatiana vor fi separate mâine

Anastasia şi Tatiana vor fi separate mâine
CLEVELAND – Se pregătesc pentru încercarea vieţii lor. Ana şi Tati, gemenele de trei ani unite în zona capului, vor fi supuse mâine primei operaţii de separare, după ce au trecut cu succes prin două operaţii intermediare, prin care medicii de la “Rainbow Babies and Children’s Hospital” din Cleveland au încercat să întrerupă câteva vase de sânge care treceau de la o fetiţă la cealaltă.

Au venit pe lume în Italia, pe 13 ianuarie 2004, dar nu s-au putut privi niciodată în ochi. Nici nu s-au putut îmbrăţişa ca două surori bune. Pentru că, dintr-un capriciu crud al sorţii, s-au născut unite în zona capului. Doi ani mai târziu aveau să devină cunoscute în întreaga lume, chirurgi de prestigiu mondial fiind de acord să le supună unei complicate şi extrem de costisitoare operaţii de separare.

Aşa începe povestea gemenelor craniopage Tatiana şi Anastasia Dogaru. Cum se va termina vom vedea pe 6 iunie, când echipa de chirurgi din Cleveland va parcurge o nouă etapă din intervenţia chirurgicală aşteptată cu sufletul la gură de mii de oameni din întreaga lume.

“Primele săptămâni din viaţa micuţelor au fost un adevărat calvar pentru noi. Şi uite că, într-o zi, prin luna mai 2004, pe strada noastră a răsărit soarele. Un eminent chirug, Kenneth E. Salyer, de numele căruia era legată o operaţie asemănătoare în care erau implicaţi doi siamezi egipteni, a fost de acord să înceapă investigaţiile în cazul fiicelor noastre. În acelaşi an, pe 19 octombrie, Kenneth a spus da”, îşi aminteşte Alin Dogaru, tatăl micuţelor. Imediat după ce au obţinut asigurarea medicului în ceea ce priveşte posibila reuşită a operaţiei, părinţii Tatianei şi Anastasiei, Claudia şi Alin Dogaru, se urcau în avion cu destinaţia Dallas (SUA). Acum, părinţii Anastasiei şi ai Tatianei se află alături de fiicele lor, în “Rainbow Babies and Children’s Hospital” din Cleveland, unde micuţele vor fi separate.

Mâine, aşteptarea lor va lua sfârşit. Medicii de la “Rainbow Babies and Children’s Hospital” nu au vrut să le supună pe fetiţe unei singure operaţii-maraton, care ar fi avut şanse reduse de reuşită.

Ei le-au pregătit pe cele două gemene pentru pasul decisiv prin două intervenţii intermediare, în premieră mondială, încercând să întrerupă vasele de sânge care treceau de la o fetiţă la cealaltă.

“În urma celor două proceduri de embolizare din ultimele săptămâni, fiicele mele se simt bine”, ne-a spus tatăl fetiţelor.“Mâine este programată operaţia de separare parţială a creierelor şi a vaselor din zona de contact, în partea dreaptă a capului. Tot atunci, medicii vor introduce un strat despărţitor între cele două creiere, care să prevină orice contact ulterior în zonă. Sperăm că totul va decurge bine, la fel cum s-a întâmplat şi la intervenţiile anterioare”, a adăugat Alin Dogaru.

«Mă rog la Dumnezeu să reuşească operaţia»

La mii de kilometri distanţă de locul în care gemenele craniopage aşteaptă să înceapă o nouă viaţă, “buna Iustina”, cum este alintată de către copile bunica dinspre mamă a acestora, aşteaptă şi ea, cu sufletul la gură, operaţia de separare. “Mă rog în fiecare clipă la Dumnezeu ca totul să decurgă normal, iar nepoţelele mele să poată avea dreptul la o viaţă normală”,ne-a mărturisit femeia de 60 de ani din Cluj.

Caz similar, rezolvat cu succes în 2005

De cele mai multe ori, şansele de supravieţuire în cazul unei operaţii de separare a siamezilor uniţi în zona capului sunt minime, susţine doctorul Renatta Osterdock, de la Spitalul universitar din Los Angeles. Cu toate astea, mai au loc şi miracole, unul dintre acestea fiind cel al surorilor siameze Crystal şi Cristina Molina. Sub directa supraveghere a doctorului Osterdock, micuţele au fost pregătite pentru operaţie încă dinainte de a se naşte. Astfel, la venirea lor pe lume, echipa de chirurgi a ştiut cu exactitate un lucru extrem de important, şi anume că micu-ţele nu împărţeau acelaşi creier. După o operaţie de numai două ore, Crystal şi Cristina începeau o nouă viaţă.

 

SURSA: CLICK



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor