Analiştii cred că viitorul Alianţei depinde de aderare

Criza politică a fost cuvântul de ordine în 2005. Noua putere politică, formată în jurul Alianţei PNL-PD şi a preşedintelui Traian Băsescu a fost, încă de la început, marcată de divergenţe interne, care s-au accentuat în timp.

La sfârşitul anului însă, Alianţa a părut să-şi regăsească pacea, ba chiar a început să se vorbească despre fuziunea dintre PNL şi PD.
Noua putere s-a constituit mai degrabă datorită succesului lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale, decât pe baza rezultatului obţinut în alegerile parlamentare de Alianţa Dreptate şi Adevăr.

Pe această bază, era normal ca Traian Băsescu să aibă un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte gestionarea puterii, mai ales că în campania electorală a cerut clar un mandat electoratului să acţioneze ca un preşedinte jucător.

Aşa a şi fost: preşedintele a tras Alianţa spre anticipate, iar premierul a părut să urmeze indicaţiile. Până la un moment dat însă, când premierul Tăriceanu a refuzat să-şi mai dea demisia.

De aici înainte, între preşedinmte şi premier a pornit un război surd. Stolojan iese din tăcerea pe care şi-a impus-o şi dă semnalul unei revolte în PNL. Tăriceanu intervine rapid şi salvează situaţia. Urmează un alt atac, Băsescu vorbeşte deschis despre pericolul ca unii membri ai Executivului să se afle sub influenţa unor cercuri de interese.

Liberalii reacţionează şi ei şi-l atacă deschis pe preşedinte, iar presa apropiată loveşte în consiliera preşedintelui. Elena Udrea demisionează, dar îl şi acuză pe Tăriceanu că a intervenit la Parchet pentru prietenul său Dinu Patriciu. Scandalul se potoleşte greu, numai după ce Consiliul Suprem al Magistraturii îi dă un certificat de bună purtare premierului. Între timp, însă liberalii trag asupra preşedintelui. Alianţa e în pericol.

În ultimele zile ale anului, de voie de nevoie, Tăriceanu şi Băsescu aniversează împreună un an de guvernare. Şi tot atunci reapare la suprafaţa o idee mai veche: fuziunea dintre PNL şi PD.

În aceste condiţii, anul 2006 pare a fi hotărâtor pentru viitorul Alianţei. Analiştii politici cred că evoluţia relaţiilor dintre PNL şi PD depinde mai ales de evoluţia proiectului naţional numărul unu, integrarea în Uniunea Europeană.




Regulament de plasare a anunturilor