Americanii au venit din nou la Timisoara pentru a promova spitalul de 300 de milioane de euro de la Giroc

De M. Hoster
22Comentarii
Americanii au venit din nou la Timisoara pentru a promova spitalul de 300 de milioane de euro de la Giroc
Posibila asociere dintre CJ Timiş şi un consorţiu care promite construirea unui spital de ultimul răcnet la Giroc a fost prezentată consilierilor judeţeni. Deşi visul pare unul frumos, aleşii poporului nu au fost prea exaltaţi de idee şi cer detalii suplimentare.

Trei reprezentanţi ai consorţiului intitulat PMG s-au aflat miercuri la Timişoara pentru a prezenta consilierilor judeţeni proiectul unui spital de 600 de locuri pe care doresc să îl ridice în comuna Giroc, la ieşirea din Timişoara. Trei domni în costum au venit în plenul CJT şi au încercat să explice cum se va face noul spital. Consiliul ar urma să fie partener în această ecuaţie, contribuind cu terenul şi cu utilităţile. În timp de 30 de ani, după amortizarea investiţiei, spitalul ar intra integral în proprietatea instituţiei româneşti.

Deşi cei trei domni în costum au încercat să explice cât mai clar despre ce este vorba, o parte dintre aleşi nu s-a lăsat convinsă prea uşor asupra ideii. Şeful CJT, Titu Bojin, a spus că aprofundarea discuţiilor şi oferirea de explicaţii clare despre proiect se poate face într-o nouă întâlnire. „Eu zic să nu mai lungim acum cu întrebările şi să facem o nouă întâlnire, special pentru acest proiect, unde să fie reprezentat fiecare grup politic din CJT şi să discutăm mai clar la o altă întâlnire”, a anunţat Bojin.

Domnii de la PMG au fost extrem de secretoşi. La solicitările presei ei au refuzat să prezinte CV-uri, să dea interviuri despre spital sau chiar să ofere publicului, prin intermediul ziariştilor, măcar randarea de arhitectură cu spitalul şi cu construcţiile aferente prezentate în sala de şedinţe a CJT. Motivul: ar fi prea devreme să se poată discuta aşa ceva, au spus reprezentanţii consorţiului.

Iar dacă tot vorbim de acest consorţiu, trebuie spus că acesta nu a mai realizat asemenea investiţii. „Acest consorţiu a fost realizat special pentru România, nu a mai funcţionat. Noi avem sediul în Cipru, dar firmele sunt americane. După ce am analizat piaţa de aici am decis să venim la Timişoara şi pentru seriozitatea guvernării locale”, a declarat unul dintre „costumele” de la PMG, Jose Alcanis. Membrii consorţiului ar urma să asigure tot, de la finanţare, la proiectare, construcţie, management de proiect, aparatură medicală, aparatură care ar urma să fie complet schimbată o dată la câţiva ani.

Spitalul îşi propune să atragă atât clienţi români, dar şi din străinătate, ca urmare a calităţii serviciilor oferite. Noua unitate medicală va oferi atât servicii de medicină generală, dar doreşte să devină şi centru de excelenţă la unele discipline medicale.

Promisiunile consorţiului se referă şi la construirea de blocuri pentru medicii sau asistentele care vor lucra la noul spital. Ba chiar mai mult, ei au spus că vor construi şi o şcoală şi o grădiniţă.

CJT ar urma să aloce acestui proiect 10 hectare de teren. În plus, va contribui cu furnizarea accesului la utilităţi. Exact de acest subiect al utilităţilor s-a mai discutat la un alt punct al şedinţei ordinare de miercuri, cel referitor la reabilitarea drumului de legătură dintre Timişoara şi Giroc. Toate utilităţile din zonă sunt situate pe partea stângă a drumului, în timp ce spitalul ar urma să fie pe partea dreaptă. Din acest motiv s-a solicitat proiectantului lucrării de reabilitare şi extindere a drumului să prevadă în proiect şi subtraversarea şoselei cu conductele aferente, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de noi spargeri de carosabil ulterior.

Consilierii judeţeni au aprobat continuarea discuţiilor în vederea ridicării noului spital



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor