Amenzile ne vor „arde” la buzunare

7Comentarii
mucuri
mucuri
TIMIŞOARA - Ai aruncat pe jos un muc de ţigară şi te-au văzut comunitarii, rişti să plăteşti o amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.

Asta dacă proiectul de majorare a amenzilor pentru nerespectarea curăţeniei în oraş, iniţiat de viceprimarul Adrian Orza, va fi aprobat de Consiliul Local. Edilul crede că educaţia nu e suficientă pentru a-i determina pe locuitori să respecte curăţenia în Timişoara şi e nevoie de „măsuri coercitive”. Orza a declarat ieri că se lucrează la modificarea unei hotărâri mai vechi de consiliu local care prevede amenzi mai mari pentru cei certaţi cu ordinea şi curăţenia, însă proictul conţine şi prevederi noi. Astfel, pentru turarea motoarelor, şoferii s-ar putea alege cu amenzi cuprinse între 800 şi 1.500 de lei. Noile amenzi propuse de Orza nu i se par acestuia prea drastice. „Scuipatul, aruncarea de seminţe, orice nerespectare a curăţeniei se va amenda. Amenzile vor ajunge şi până la 25 de milioane de lei vechi”, a precizat viceprimarul. Nu doar timişorenii ar putea fi vizaţi de noile prevederi, ci şi societăţile aflate în subordinea Consiliului Local. „Am mărit amenzile şi la societăţile comerciale, inclusiv cele aflate în subordinea noastră. De exemplu, RETIM va fi sancţionat dacă nu face bine curăţenie”, a precizat Orza. Timişorenii care vor arde deşeuri de orice fel pe stradă sau în curte după intrarea în vigoare a amenzilor vor fi mai săraci cu sume cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei. Aruncarea pe jos a hârtiei, ambalajelor şi resturilor alimentare se va sancţiona, dacă aleşii locali îşi vor da acordul, cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. „Nu există scuze să arunci că nu este coş. Dacă ţi s-a terminat pachetul de ţigări, îl pui în buzunar şi mai mergi 20 de metri până găseşti un coş de gunoi”, a spus Orza. Rezervarea locului de parcare cu lăzi ori lanţuri se va „plăti” cu 800-1.500 de lei. De asemenea, comunitarii i-ar putea amenda cu 1.000-2.000 de lei pe şoferii tirurilor şi camioanelor care circulă murdare prin oraş. Călătoria fără bilet i-ar putea face pe timişoreni să achite la bugetul local între 200 şi 500 de lei, însă viceprimarul spune că amenzile sunt doar nişte propuneri, iar consilierii locali ar putea să mai scadă din cunatumul lor.

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor