Amenzi record pentru un taximetrist de 20 de ani!

56Comentarii
Amenzi record pentru un taximetrist de 20 de ani!
Timişoara - Un tânăr de 20 de ani a fost prins de poliţiştii comunitari, pentru a treia oară, în noaptea de luni spre marţi, făcând taxi fără autorizaţie de la primărie! „Taximetristul” a acumulat, până acum, amenzi în valoare de nici mai mult nici mai puţin de 75.000 de lei! 

De această dată, Emanuel M. a fost depistat de agenţii comunitari pe Calea Martirilor colţ cu strada Naturii, la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare AR-07-YEF, echipat ca taxi, dar fără a deţine autorizaţie pentru transport de persoane în regim de taxi. Deşi a refuzat să semneze procesul verbal de contravenţie, poliţiştii l-au sancţionat cu 25.000 de lei, după cum prevede Legea 38 din 2003, a taximetriei, pentru fapta sa.
Tânărul este un client fidel al Poliţiei Comunitare. El a mai fost prins şi sancţionat la încă alte două controale, dar de data aceasta se afla la volanul altei maşini. Până acum, taximetristul a primit trei amenzi a câte 25.000 de lei, spune purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Comunitare, Daniela Seracin.
De altfel, în ultimele trei luni, peste 50 de taximetrişti au fost depistaţi fără autorizaţii, iar şapte dintre aceştia aveau autocolante sau autorizaţii contrafăcute. Poliţia Comunitară a transmis datele acestora la Poliţia Municipiului Timişoara, care îi cercetează pentru fals, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii.



56Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor