Amenzi pentru firmele timisorene care functioneaza fara autorizatie

De A. Strugariu
Amenzi pentru firmele timisorene care functioneaza fara autorizatie
Amenzi pentru firmele timisorene care functioneaza fara autorizatie
Poliţiştii locali s-au conformat dispoziţiei primite de la conducerea Primăriei Timişoara şi au început să verifice autorizaţiile de funcţionare ale societăţilor comerciale din oraş. Din 18 controlate, 6 nu aveau acord pentru desfășurarea de activităţi comerciale. Reprezentanţii municipalităţii susţin că, din informaţiile lor, majoritatea funcţionează aşa!

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au demarat, începând de ieri, controale intensificate la societățile comerciale de pe raza municipiului Timișoara petru a se stabili daca acestea respectă legislația referitoare la deținerea acordului de funcționare. Astfel, în cursul zilei de miercuri, din cele 18 societăți verificate 6 nu dețineau acord pentru desfășurarea de exerciții comerciale, fiind sancționate cu câte 400 lei conform OG 99/2000”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin. Lipsa acordului a fost constatată în special în cazul spălătoriilor și a service-urilor auto.

Alte două firme au fost sancționate pentru comerț stradal neautorizat și pentru desfăşurarea de activităţi de alimentaţie publică cu personal necalificat.

Reprezentanţii Poliţiei Locale spun că, de la începutul acestui an și până acum, au aplicat 270 de sancțiuni pe Legea Comerțului, din care 104 pentru lipsa acordului de funcționare, iar restul pentru alte fapte, cum ar fi folosirea personalului necalificat la unitățile de alimentație publică, nerespectarea şi neafișarea orarului de funcționare sau „obstrucționarea controlului”. Anul trecut au fost amendate pentru lipsa acordului de funcționare peste 500 de firme, susţin reprezentanţii instituţiei.

Oricum, controalele continuă, iar Poliția Locală recomandă intrarea în legalitate pentru a evita aplicarea de sancțiuni.

Primarul Robu isi suspecteaza angajatii ca au primit ciubucuri



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor