Ameninţare cu bombă la un complex comercial din Reşiţa

Reactualizat la:
Ameninţare cu bombă la un complex comercial din Reşiţa
În această noapte, la numărul de urgenţă 112, s-a primit un apel în care un bărbat anunţa că o bombă a fost amplasată într-un complex comercial din cel mai mare cartier al oraşului- Lunca Bârzavei.

În câteva minute de la preluarea apelului, la faţa locului au ajuns echipaje ale pompierilor militari din cadrul ISU Caraş Severin, poliţişti, jandarmi, precum şi două maşini ale ambulanţei.

Concomitent, în zonă au venit specialiştii în astfel de misiuni care au verificat zona, dar nu au găsit nimic suspect.

Autorul farsei a apelat serviciul 112 de pe un telefon public fix. Poliţiştii de la serviciul criminalistic au recoltat mai multe probe, mai ales că există unele indicii despre persoana care a făcut apelul. Cei care au văzut întreaga desfăşurare de forţe au fost taximetriştii care au o staţie la nici 20 de metri de complexul comercial.

Dacă va fi identificat, cel care a făcut anunţul mincios va fi pedepsit, conform legii privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu închisoare de la 1 la 3 ani, dar va suporta şi costurile deplasării la faţa locului a efectivelor autorităţilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !