Amendaţi pentru gheaţa de pe trotuare

4Comentarii
Amendaţi pentru gheaţa de pe trotuare
Poliţiştii comunitari timişoreni au aplicat zece amenzi, în valoare de 8.000 de lei, şi patru somaţii, în decurs de trei zile, în cazul celor care nu au curăţat gheaţa de pe trotuarele din jurul imobilelor în care locuiesc sau a magazinelor.

Cetăţenii şi asociaţiile de locatari
şi proprietari, dar şi reprezentanţii
firmelor sau ai instituţiilor, sunt obligaţi
să cureţe zăpada, gheaţa sau poleiul
formate în faţa imobilelor de locuit sau
în faţa magazinelor, pe trotuare, conform
Hotărârii de Consiliu Local 371 din 2007,
privind constatarea şi sancţionarea
contravenţiilor. Cei care nu fac acest lucru
riscă amenzi între 500 şi 1.000 de lei,
persoanele fizice, respectiv de la 1.500 la 2.500 de lei,
persoanele juridice. În primă fază
comunitarii au dat doar somaţii, dar zilele trecute au
început să-i sancţioneze pe cei din zonele
unde au avut reclamaţii de la oameni cu privire la
gheaţa de pe trotuare. Cele zece amenzi au fost
aplicate în special în zonele Dacia, Lipovei,
Torontalului şi Aradului. De exemplu, Asociaţia
de proprietari de pe strada Amforei nr. 7 a fost
amendată pentru că nu a curăţat
gheaţa din faţa imobilului, la trei scări.
La fel şi reprezentanta unui magazin din Piaţa
Avram Iancu nr. 14, unde poliţiştii comunitari
spun că erau puşi în pericol atât
clienţii care intrau în incinta
societăţii, cât şi cei care doar
încercau să treacă prin faţa
magazinului.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor