Ambasadori europeni in vizita la Centrul de Tranzit in Regim de Urgenta de la Timisoara

8Comentarii
Ambasadori europeni in vizita la Centrul de Tranzit in Regim de Urgenta de la Timisoara
13 ambasadori din tot atâtea ţări europene au vizitat, vineri, Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara, unic în lume la momentul deschiderii. Oficial, vizita ambasadorilor a avut ca scop familiarizarea acestora cu procedurile de lucru şi modul de operare al acestui centru. Neoficial, însă, reprezentanţii UNHCR au făcut lobby pe lângă diplomaţi pentru ca ţările pe care le reprezintă să accepte un număr mai mare de refugiaţi din ţările în care există conflicte.

Amasadorii reprezintă în România ţări precum Austria, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia şi Suedia. Ei putut vizita căminele Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) de la Timişoara, în care sunt cazaţi în acest moment 28 de refugiaţi, majoritatea din Sri Lanka.

Oficial, scopul vizitei a fost de a familiariza diplomaţii străini cu „procedurile de lucru şi modul de operare al CTU”, având în vedere rolul pe care îl are acesta în protecţia şi relocarea ulterioară a persoanelor aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională.

Neoficial însă, reprezentanţii UNHCR au făcut lobby pe lângă diplomaţii europeni pentru ca ţările pe care aceştia le reprezintă în România să accepte mai mulţi refugiaţi din zonele de conflict care ajung în centrul de la Timişoara. Când CTU funcţiona la capacitate maximă, la Timişoara erau cazaţi şi 200 de refugiaţi, pentru o perioadă de şase luni, după care aceştia erau relocaţi în alte ţări care îi acceptau.

De altfel, în aproape doi ani şi jumătate de la deschiderea acestui centru la Timişoara, aici au fost găzduiţi  637 de refugiaţi, peste 600 din aceştia ajungând în Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Suedia, Australia şi Norvegia. Dacă mai multe ţări europene ar accepta refugiaţi din acest centru, la Timişoara ar putea ajunge şi persoane care au fugit de conflictele din lumea arabă.

Refugiaţii care sunt găzduiţi în acest centru au un regim semi-deschis, ei putând să meargă până la un supermarket din apropiere pentru a cumpăra alimente. Problema este că mulţi dintre ei nu au bani.

„Sunt din Irak şi sunt de câteva luni în acest centru. Nu am bani, nu am paşaport şi durează foarte mult până când obţin actele. Mama a fost ucisă de insurgenţi, la fel şi tata, nu mai am rude în Irak. Vreau să plec din România, poate în Germania, pentru că acolo primeşti 300 de euro pe lună pentru mâncare. Aici, chiar dacă pot să merg la magazin, nu am bani să îmi cumpăr mâncare”, ne-a declarat un refugiat cazat în Centru de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara.

B.A.M.  



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor