Am dus mai puţini bani acasă

Am dus mai puţini bani acasă
Timiş - Teoretic, conform datelor statistice, angajaţii timişeni s-au dus acasă în luna septembrie, cu venituri aferente lunii august, în valoare de 1 200 de lei, adică mai puţini bani decât în luna precedentă.

Mai precis, câştigul salarial mediu brut la nivel de judeţ în luna august în judeţul Timiş a fost de 1 641 lei pe persoană, iar cel net de 1217 lei pe persoană, în scădere faţă de luna precedentă cu 3,7%, respectiv cu 3,6%. Cum de lucru este destul, numărul angajaţilor este de asemenea mare. Efectivul salariaţilor a fost de 226 917 persoane la sfârşitul lunii august, cu 182 persoane mai mic decât în luna iulie 2008. Chiar şi aşa, şomajul rămâne extrem de scăzut, fiind o mare piedică în atragerea de noi investiţii. Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii august, persoane care au declarat a fi în căutarea unui loc de muncă, fiind beneficiari sau nu de drepturi băneşti, şi deci nu numărul total al celor care momentan se ocupă cu tăiatul frunzelor la câini, potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost de 4 859 persoane, cu 252 persoane mai mare faţă de luna iulie 2008. Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, numărul şomerilor a scăzut cu 131 persoane (-2,6%). Din numărul total al şomerilor înregistraţi, femeile reprezintă 56,4%. Rata şomajului la sfârşitul lunii august 2008 pe total este 1,5%, iar la femei de 1,7%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !