Alţi bani pentru Poli?

Alţi bani pentru Poli?
TIMIŞ. Consiliul Judeţean ar putea sprijini Clubul Politehnica Timişoara cu 1 milion de euro! Totul depinde însă de votul consilierilor judeţeni de mâine, care au fost convocaţi, de la ora 10, la Palatul Administrativ, într-o şedinţă extraordinară.

O comisie formată din preşedintele şi vicepreşedinţii CJT, precum şi din cinci consilieri judeţeni, a purtat discuţii cu reprezentanţii clubului. „Am gândit un protocol de colaborare între CJT şi Poli, nu este vorba de asociere. Propunerea pe care o vom înainta mâine consilierilor judeţeni este următoarea: suntem dispuşi să alocăm suma de 1 milion de euro pentru susţinerea clubului, din bugetul propriu, în două tranşe, una la sfârşitul lunii mai şi alta la sfârşitul lunii decembrie, dar cu unele condiţii.

La sfârşitul campionatului, clubul trebuie să se situeze printre primele şase clasate, să acceadă în Cupa UEFA, iar la finalul turului să fie între primele cinci clasate”, ne-a declarat consilierul judeţean Ionel Tuţac, care a făcut parte din comisie. Tuţac a precizat că prima tranşă de bani va fi virată în contul clubului după terminarea campionatului, în cazul în care echipa atinge performanţa cerută de administraţia judeţeană.

„O altă condiţie pe care am pus-o a fost să îşi achite datoriile pe care le au faţă de noi. Şi-au luat angajamentul că până în 15 aprilie vor plăti 378.000 de euro, datorii la Direcţia de Prestări Servicii a CJT. Suma reprezintă chiria stadionului şi chletuielile cu întreţinerea, adică facturile la utilităţi”, ne-a mai spus consilierul judeţean.

Iancu dă replica

“Deocamdata, avem parte de un monolog si ma refer la tot felul de declaratii pe care le fac persoane din Consiliul Judetean, mai mult sau mai putin autorizate. Nimeni nu ne-a contactat, pentru ca altfel ar fi aflat pozitia noastra in ceea ce priveste o eventuala asociere. Vorbesc singuri, in necunostinta de cauza si lasa sa se inteleaga ca doar vointa lor conteaza. Daca vor continua astfel, vom considera jignitoare atitudinea lor si vor avea parte de surprize mari in relatia cu noi.
Ca un amanunt, tin sa le comunic ca ei sunt cei care au datorii la club si nu invers. Asta ar fi aflat-o daca ar fi studiat si i-ar fi interesat situatia de fapt. Trebuie sa munceasca mult si sa se incarce cu seriozitate maxima pentru a ne convinge ca au intentii bune, ca respecta acest simbol, asa cum o facem si noi.
Trebuie sa recunosc ca modul cum au actionat Consiliul Local si executivul Primariei Timisoara m-a surprins chiar si pe mine, in sensul bun al cuvantului. Acest lucru ne obliga sa-i respectam si sa fim alaturi de ei, atunci cand va fi nevoie.
Ar trebui sa fie pentru multi un exemplu de urmat si chiar cred ca mai este timp sa se intample asta. Daca nu, atunci vom fi nevoiti sa-i urmam pe altii, care se vor dovedi ca au suflet alb-violet”, a declarat presedintele lui Poli, Marian Iancu.

 

 

 

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !