Alternosfera revine la Timisoara

De Simina Bratu
Alternosfera revine la Timisoara
© Foto: Facebook/Alternosfera
Băieții de la Alternosfera se pregătesc să revină în orașul de pe Bega. La sfârșitul lunii martie trupa se va afla la Timișoara, urmând ca aici să-și promoveze cel mai nou album „Haosoleum”.

Evenimentul va avea loc pe 25 martie, de la ora 21, în clubul Daos. De asemenea, concertul de la Timișoara va marca și debutul turneului susținut de Alternosfera, iar de aici formația va ajunge în Constanța, Brașov, Cluj și Iași.

Alternosfera s-a format în anul 1998, iar de-a lungul anilor grupul și-a schimbat componența inițială. În prezent formația este compusă din Marcel Bostan, Marin Nicoara, Serj Aladin, Serj Krasnov și Eugen Berdea. Marcel și Marin sunt singurii artiști care se află în trupă încă de la debut.

Trupa din Chișinău a reușit să se afirme pe scena rock din România, bucurându-se de o mulțime de susținători.

„Alternosfera a primit, pentru al treilea an consecutiv, titlul «Best Romanian Alternative Rock Band 2015», în urma unui concurs anual organizat de Metalhead. În cadrul aceluiași concurs, «Haosoleum» a fost desemnat «Best Romanian Alternative Album 2015»”, au transmis organizatorii concertului de la Timișoara.

Prețul de intrare la eveniment este 40 de lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase