Altă imagine a Bucureştiului. Primăria Capitalei va acoperi cheltuielile pentru repararea faţadelor

Reactualizat la:
Altă imagine a Bucureştiului. Primăria Capitalei va acoperi cheltuielile pentru repararea faţadelor
Consiliul General al Capitalei a aprobat, miercuri, în şedinţă, un proiect de hotărâre care prevede că municipalitatea va acoperi cheltuielile pentru repararea faţadelor clădirilor, proprietarii sau asociaţiile urmând să înapoieze banii în termen de 10 ani.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 37 de voturi “pentru” şi 11 “împotrivă” şi prevede încheierea de contracte între proprietarii de imobile care au faţadele deteriorate şi Primăria Capitalei. Sumele urmează a fi stabilite în funcţie de fiecare clădire.

Primele zone care vor intra în acest proiect sunt cele de la Universitate, Magheru şi Lascăr Catargiu. În proiectul de hotărâre nu vor intra clădirile cu risc seismic 1.

“Mulţi bucureşteni, proprietari sau administratori ai unei clădiri, chiar dacă doreau să contribuie la repararea faţadelor, nu aveau fonduri suficiente. Primăria Capitalei va asigura aceste fonduri, iar la finalizarea lucrării, respectiva persoană sau asociaţie poate să plătească pe o perioadă de 10 ani suma alocată. Până acum, era un real impediment. Partea care trebuia să fie plătită de către proprietar era o piedică în repararea acestor faţade, din lipsa banilor, nu din alt motiv”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Edilul a precizat că sunt faţade, inclusiv în centrul Capitalei, care pun în pericol siguranţa oamenilor.

SURSA: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !