Alpinistul spaniol de pe Annapurna a disparut fara urma

3Comentarii
Alpinistul spaniol de pe Annapurna a disparut fara urma
Misiunea de salvare în care a fost implicat şi timişoreanul Horia Colibăşanu, a alpinistului spaniol Tolo Calafat, care a făcut un edem cerebral şi a rămas blocat în apropiere de vârful Annapurna, a eşuat. Deşi a fost căutat timp de ore întregi atât cu elicopterul, cât şi pe jos, se pare că alpinistul spaniol a dispărut printre nămeţii de zăpadă.

Tolo Calafat se adăpostise în noaptea de marţi spre miercuri la altitudinea de 7600 de metri, în compania unui şerpaş. Alpinistul spaniol făcuse un edem cerebral, iar starea sa era gravă. Deşi s-a încercat salvarea lui, în cursul zilei de miercuri, cu un elicopter, acesta nu s-a putut apropia de creasta muntoasă din cauza ceţii. Joi dimineaţă, în salvarea lui Tolo au plecat alţi câţiva alpinisti, printre care şi Horia Colibasanu, însoţiţi de un elicopter, însă nu au mai reuşit să îl găsească. Mai apoi, alpinistii au început să aibă probleme cu altitudinea şi au fost nevoiţi să coboare cu elicopterul, în tabăra de bază.

„Toată lumea e bine, cât despre Tolo Calafat nu se ştie încă nimic. Se continuă căutarile, dar şansele sunt foarte mici, deoarece nu a mai raspuns la staţie de ieri noapte şi se presupune că e îngropat în zăpadă…”, scrie pe site-ul oficial al alpinistului român. Horia Colibasanu l-a pierdut în anul 2008 pe prietenul său, Inaki Ochoa de Olza, care a decedat în timpul expediţiei pe Annapurna, tot din cauza unui edem cerebral. Alpinistul timişorean a reuşit să atingă marţi dimineaţă, în premieră naţională, vârful Annapurna, considerat cel mai periculos vârf himalayan.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor