Alpinistul Coco Galescu, în faţa unei noi premiere pentru România

5Comentarii
Alpinistul Coco Galescu, în faţa unei noi premiere pentru România
După o premieră mondială şi nouă naţionale, alpinistul bănăţean Coco Galescu va pleca într-o nouă expediţie, de această dată pe vârful Pumori din Himalaya. Aventura va dura mai bine de o lună, iar costurile se ridică la 7.000 de euro de persoană.

Cel mai experimentat alpinist român, caransebeşeanul Coco Galescu, va încerca să aducă României o nouă premieră naţională, aceea de a escalada unul dintre cele mai dificile vârfuri, Pumori, situat la 7.161 de metri altitudine. Pumori este considerat a fi ,,fiica nemăritată” a Everestului şi se află la graniţa dintre Nepal şi Tibet, la doar 8 kilometri de Everest.

Expediţia nu este una uşoară, o recunoaşte şi Galescu, iar pentru a duce totul la bun sfârşit este nevoie de foarte multe elemente, dar şi de mulţi bani.

Pumori nu este uşor, acolo vin oameni foarte bine pregătiţi. La 7.000 de metri începe ,,zona morţi”, organismul trăieşte din rezerve, iar creierul se oxigenează greu. Eşti într-o stare de vis şi realitate, iar dacă nu revi la realitate poate fi fatal. O astfel de aventură este foarte costisitoare, de persoană ajunge la 7.000 de euro. Am văzut în 2003 o expediţie de un milion de euro, a unui grup din Elveţia. Am rămas uimit, este ca şi cum ai merge pe munte cu telecabina”, a declarat alpinistulCoco Galescu.

El nu va pleca singur în Himalaya, ci alături de Florin Grama. Acesta este stabilit de şapte ani în Atlanta, SUA, şi l-a mai însoţit de Coco şi în alte expediţii, la fel de importante. „Florin este un alpinist priceput, curajos, genul de camarad pe care orice alpinist şi-l doreşte. Sper ca împreună cu el să flutur, încă o dată, drapelul României, de această dată pe Pumori”, a mai spus Galescu.

Expediţia este stabilită în cel mai mic amănunt, fiecare zi este planificată. Aceasta începe încă de marţi. Din Timişoara, cei doi vor pleca spre Budapesta cu autocarul, apoi cu avionul Istanbul-New Delhi-Kathmandu. Alpiniştii speră ca pe 30 octombrie să ajungă în vârful Pumori şi să aducă României încă o premieră.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor