Liberalii din Timiș își aleg președinte în 22 aprilie, în cursă fiind înscriși doar doi candidați: Robu și Nica. Tânărul primar din Dudeștii Noi spune că a decis să candideze ca să dea un semnal de alarmă, că se poate face politică și în alt mod.
„Proiectul meu politic implică o schimbare de acțiune a PNL. Cred că Timișul are nevoie de un proiect liberal care să genereze dezvoltare. Avem autostradă care ne leagă de vestul Europei, putem să transformăm acest lucru într-un avantaj competitiv și să reușim să creăm în această parte de țară un model de a face nu doar politică, ci și afaceri, de a fructifica potențialul imens agricol pe care îl avem. (…) Cred că PNL, și acest lucru îmi dă putere să merg înainte în această competiție, este forța pe care se pot baza oamenii cinstiți, harnici, cu spirit de inițiativă în această parte de țară, dar și în România în ansamblu, care cred în valorile liberale reînviate după decembrie 1989. De ce eu? Pentru că PNL nu este partidul care să aibă un singur candidat, care să mărșăluiască triumfător. Cred că trebuie să existe competiție, din competiție se naște progresul. Avem o luptă politică bazată pe idei, între primarul Timișoarei și un primar de comună. PNL are o problemă legată de apropierea față de oameni, un primar de comună se întâlnește zilnic cu oameni…”, a explicat Alin Nica.
Primarul din Dudeștii Noi susține că inteligența și performanța nu se opresc la poarta unei primării sau a unui consiliu județean.
Actualul lider al PNL Timiș a anunțat că are o echipă mare și că trebuie să facă o selecție. Pe ce se bazează Alin Nica? Pe susținerea majorității primarilor de comune și orașe mai mici, care, spune el, l-au împins de fapt în competiție.
„Mă bazez pe acele organizații locale care nu au simțit niciun ajutor în acești ani, mai ales în ultimii doi ani, când PNL a fost cam dezorganizat în teritoriu”, a completat Nica.
El spune că în filiala Timiș a PNL există momentan „un mare stejar la umbra căruia nu crește nimic”.
Cât despre relația lui cu Robu după alegerile interne, tânărul primar spune că aceasta va fi în continuare una colegială.
„L-am sprijinit necondiționat pe Nicolae Robu, până când am ajuns într-un punct în care am zis că trebuie să tragem linie, când partidul merge pe o pantă descendentă, trebuie să iei măsuri. Nu este o candidatură împotriva cuiva, este o candidatură pentru ceva, pentru o restartare a încrederii. Nu am nimic cu omul Nicolae Robu, am cu modul în care a fost condusă filiala cel puțin în ultimii doi ani”, a conchis contracandidatul lui Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!