Algocalminul este vedeta farmaciilor. In discutiile privind retetele apare un nou termen: 1 august

4Comentarii
Algocalminul este vedeta farmaciilor. In discutiile privind retetele apare un nou termen: 1 august
Panicaţi de ştirile apărute în ultimele zile privind vânzarea Algocalminului şi a altor medicamente ce conţin metamizol doar pe baza unei reţete de la medic începând cu 1 februarie, timişorenii au intrat mai des în farmacii pentru a-şi face mici stocuri din gama acestor analgezice.

Dintre toate, cel mai solicitat este, de departe, bătrânul Algocalmin. Cererea pentru aceste produse a crescut cu aproximativ 30 la sută, spun reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor Timiş.

„Solicitările pentru Algocalmin au crescut de mai multă vreme, pentru că fiolele acestui medicament se eliberează oricum pe bază de reţetă de mai mult timp. În ultimele zile a crescut şi cererea de tablete de algocalmin, dar mai avem pe stoc”, ne-au declarat reprezentanţii unei farmacii din Calea Girocului din Timişoara. Aceeaşi situaţie este descrisă şi de către reprezentanţii Sensiblu.

„Datele noastre arată că cererea pentru aceste produse a crescut cu aproximativ 30 la sută, dar nu există probleme privind aprovizionarea cu el, în sensul că depozitele au aceste medicamente. Oricum, conform deciziei Agenţiei Naţionale a Medicamentului, implementarea acestei măsuri se va face treptat, începând cu 1 februarie, terminând cu 31 iulie 2011, astfel încât de la 1 august practic niciun medicament pe bază de metamizol să nu mai fie eliberat fără reţetă”, a explicat Liana Drăgan, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor Timiş.

Decizia privind aceste produse a fost luată de Agenţia Naţională a Medicamentului în urma unui studiu care arată că medicamentele pe baza de metamizol pot duce la apariţia unei boli grave, numită agralonucitoză, afecţiune care se manifestă prin scăderea celulelor neutrofile din sânge care afectează imunitatea organismului.

La nivel naţional există 13 tipuri de calmante pe bază de metamizol, medicamente care sunt folosite de multe persoane în cazul unor dureri de cap sau dureri de măsele pentru care vor avea nevoie de acceptul medicului de familie ca să le folosească: Algiotop, Algoblock, Algocalmin, Algozone, Algoremin, Alindor, Centralgin, Fabocalm, Metamizol Farmacon, Metamizol Solacium, Novocalmin, Quarelin şi Sintocalm.

Delia S. Barbu



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor