Alfred Simonis: Nu putem fi reprezentati de un parlamentar de Timis care spune ca are prioritate zero autostrada Targu Mures – Iasi

Reactualizat la:
Alfred Simonis: Nu putem fi reprezentati de un parlamentar de Timis care spune ca are prioritate zero autostrada Targu Mures – Iasi
ADVERTORIAL. Domnule Simonis, din 11 decembrie veți reprezenta Timișul în Parlamentul României. Care sunt principalele dumneavoastră obiective?

Cred că prioritatea fiecărui parlamentar, indiferent de culoarea sa politică, este să se lupte pentru proiectele județului în care a fost ales. Mi-aș dori să putem constitui un grup puternic al deputaților și senatorilor din Timiș, repet, indiferent de apartenența politică, să fim puternici și să ajutăm județul Timiș. La fel de importantă va fi relația pe care noi, deputații și senatorii de Timiș, o vom avea cu viitorul Guvern. Este absolut necesar să convingem Guvernul României să investească serios în județul nostru pentru că de prea multe ori am fost lăsați la urmă. Cu toții au considerat că noi ne putem descurca cu propriile resurse și este nedrept ca principalul contributor la bugetul de stat să primească atât de puțin înapoi. Răbdarea noastră și-a atins limita și cred că suntem datori să deblocăm această situație.

Credeți că veți reuși să atingeți aceste obiective?

Eu sunt optimist de genul meu, deci cred că vom rezolva aceste probleme chiar dacă va trebui ca noi, parlamentarii PSD, să muncim de două ori mai mult deoarece vom fi nevoiți să suplinim lipsa altor parlamentari de Timiș. Mă refer la cei parașutați aici și care, după 11 decembrie, își vor pierde total interesul arătat acum timișenilor. Cred că știți la cine mă refer, nu e nevoie să mai dăm nume.

received_1293923730664935

 

Există un val de nemulțumiri în rândul mai multor politicieni vizavi de cei veniți din alte județe să candideze în Timiș. Vi se par justificate aceste nemulțumiri?

Aș spune că, în primul rând, este o nemulțumire a alegătorilor din Timiș, și mai apoi a politicienilor. Timișenii, fie că sunt români, germani, maghiari, sârbi, bulgari sau de altă etnie, au conviețuit mereu bine. Timișul este un bun exemplu de multiculturalitate, iar pentru a candida într-un astfel de județ este nevoie de o minimă înțelegere a specificului zonei, a problemelor, este nevoie, dacă îmi permiteți, de o legătură sentimentală cu timișenii. Noi, cei născuți sau crescuți aici, o avem și cred că fără aceasta și fără a înțelege într-adevăr specificul zonei, nu putem realiza nimic. Tocmai de aceea se vorbește despre acești oameni care vin, candidează aici și nu înțeleg ceea ce înseamnă Timișul sau Timișoara. Am mai avut un exemplu nefericit, domnul Vasile Blaga, care în 2012 a fost ales senator de Timiș și de atunci nici măcar nu a mai rostit numele județului nostru. Acum, după patru ani, avem un alt candidat, Alina Gorghiu, care vine și le cere timișenilor votul, dar spune cu subiect și predicat că prioritatea zero a dânsei și a PNL-ului o reprezintă autostrada Târgu Mureș – Iași.

 

În luna iunie a acestui an, Partidul Social Democrat a câştigat alegerile în Timiș. Credeți că puteți repeta acest rezultat?

Cred că scorul de la alegerile locale nu este întâmplător, timișenii și timișorenii au înțeles că s-a făcut un schimb real de generații, iar faptul că l-am avut pe Sorin Grindeanu drept candidat pentru președinția Consiliului Județean Timiș a fost apreciat de oameni. Acum, lucrurile stau la fel, în sensul că venim în fața alegătorilor cu o garnitură nouă de candidați, cu oameni tineri dar experimentați în domeniile lor de activitate, cu oameni născuți și crescuți în județul Timiș asupra cărora nu planează niciun fel de suspiciune. Noi tratăm electoratul cu respect și responsabilitate.

received_1293923740664934

Se discută intens în spațiul public despre formarea noului Guvern. Cum vedeți această situație?

În acest moment, avem un guvern format din tehnocrați nevotați de nimeni, care nici acum nu candidează, dar vor cu orice preț să rămână în funcție. Ceea ce este, însă, cel mai grav e că Guvernul Cioloș nu guvernează în interesul românilor. Pare tot mai evident că interesele străine sunt mai importante pentru Cioloș, indiferent că vorbim de neplata subvenției către agricultori, legea dării în plată, legea conversiei creditelor în franci elvețieni, toate acestea contestate de Guvern la Curtea Constituțională. Să amintim și de legea inițiată de PSD, cea referitoare la eliminarea a 102 taxe nefiscale, la mărirea salariilor medicilor și profesorilor. Toate acestea ne fac să ajungem la o singură concluzie: Cioloș nu guvernează în folosul românilor, iar PNL-ul îl propune în continuare premier.

Publicat la comanda PSD Timis. Publicat de SC Russmedia Newspaper SRL. Cod mandatar financiar: 11160007.