Alessio Romagnoli este dorit de Manchester United și Chelsea

Alessio Romagnoli este dorit de Manchester United și Chelsea
© FOTO: EPA
Alessio Romagnoli (24 de ani) poate părăsi Milanul după 4 ani. Fundaşul central este dorit de doi granzi din Premier League, Chelsea şi Manchester United. Potrivit presei din Anglia, cele două ar oferi în jur de 70 de milioane de euro.

Contractul lui Romagnoli cu AC Milan expiră în 2022, dar acesta ar fi tentat de mirajul campionatului Angliei. Mai mult, în cele 4 sezoane petrecute la Milano, Romagnoli nu a cucerit mai mult de o Supercupă a Italiei. The Sun anunţă că italianul nu are clauză de reziliere, iar totul ar urma să se facă în vară. Dacă va ajunge la una dintre cele două, Romagnoli va avea serios de tras. Chelsea şi United au în lot fundaşi centrali cu nume.

Antonio Rudiger, Andreas Christensen, David Luiz, Gary Cahill şi Ethan Ampadu sunt fundaşii lui Chelsea.

Eric Bailly, Victor Lindelof, Phil Jones, Chris Smalling şi Marcos Rojo sunt fundaşii lui Manchester United.

Alessio Romagnoli a fost luat de AC Milan de la AS Roma, în 2015, pentru 25 de milioane de euro. În acest moment, potrivit Transfermarkt, fotbalistul cu 8 prezenţe în naţionala Italiei este cotat la 40 de milioane de euro.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor