Alesii aproba traseul centurii de ocolire Timisoara-Sud

23Comentarii
Alesii aproba traseul centurii de ocolire Timisoara-Sud
Lucrările la şoseaua de centură a Timişoarei continuă. Consilierii locali timişoreni se vor întâlni marţi într-o şedinţă extraordinară pentru a supune la vot un proiect de hotărâre privind traseul variantei ocolitoare Timişoara – Sud, acest tronson de şosea de centură urmând să aibă peste 20 de kilometri.

Aleşii locali vor suspune spre aprobare traseul centurii de ocolire Timişoara-Sud, o variantă cuprinsă în ,,Analiză preliminară a variantelor de traseu”, care face parte din proiectul ,,Asistenţă Tehnică pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, Proiectului Tehnic, Detaliilor de execuţie şi Documentaţiei de Atribuire pentru variantele de ocolire Bârlad şi Timişoara Sud POST/2009/2/1/002/3”, al cărui beneficiar este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Documentaţia a fost elaborată de Search Corporation, în asociere cu TECNIC Consulting Engineering România, care a propus iniţial patru variante de traseu. Comisia de circulaţie de la nivelul Primăriei Timişoara a ales o variantă, care va intra în atenţia aleşilor locali. Varianta de amenajare a centurii de ocolire Timişoara-Sud are o lungime totală de 20,3 km. „Sunt patru variante propuse de către proiectant, iar noi am ales una, care este cea mai rentabilă din punct de vedere tehnico-economic şi care se poate realiza. Acest tronson de centură va pleca din Calea Şagului, aproape de Parţa, pe după Giroc, va ajunge apoi între Timişoara şi Moşniţa şi va ieşi pe Calea Lugojului, unde se realizează pasajul, pe DN6. Deocamdată această variantă de ocolire este la stadiul de studiu de fezabilitate”, a explicat şeful Direcţiei de Drumuri şi Transporturi din cadrul Primăriei Timişoara, Culiţă Chiş.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor