Alegerea Floricăi Bejinaru în fruntea CSM va fi contestată în instanţă, spune Costiniu

Alegerea Floricăi Bejinaru în fruntea CSM va fi contestată în instanţă, spune Costiniu
Viorica Costiniu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România, a declarat că va contesta în instanţă decizia CSM de alegere a noului preşedinte al CSM în persoana Floricăi Bejinaru, care a fost acuzată de colaborare cu fosta Securitate.

Costiniu a vorbit despre autoritatea morală a magistratului, care ar fi trebuit “să îndemne la decenţă”.

Florica Bejinaru a fost acuzată de colaborarea cu fosta Securitate, ea primind iniţial un verdict de la CNSAS în acest sens, care apoi a fost schimbat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în iunie 2009, recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva deciziei CNSAS, prin care s-a stabilit că Florica Bejinaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, nu a făcut poliţie politică.

Dosarul s-a aflat, iniţial, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, apoi a fost strămutat la Curtea de Apel Constanţa, la cererea judecătoarei Florica Bejinaru. Instanţa a respins contestaţia Ministerului Justiţiei împotriva deciziei CNSAS, iar MJ a făcut recurs, respins, de asemenea, de instanţa supremă.

În contestaţia formulată împotriva deciziei CNSAS, din 6 iulie 2006, prin care judecătoarea Florica Bejinaru a fost absolvită de colaborarea cu Securitatea, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a enumerat mai multe motive procedurale şi a solicitat Curţii de Apel să judece şi pe fond cazul.

Monica Macovei a contestat, în primul rând, modul în care s-a desfăşurat votul la CNSAS. Ea i-a acuzat pe membrii Colegiului că nu au avut majoritate de voturi pentru această decizie. A fost criticat şi faptul că decizia nu a fost motivată.

Pe data de 18 mai 2006, prin Decizia nr.166, Colegiul CNSAS a stabilit calitatea de colaborator al Securităţii în cazul judecătoarei Florica Bejinaru, preşedinta Tribunalului Mehedinţi şi membru în CSM, precum şi faptul că aceasta a făcut poliţie politică în calitate de colaborator al Securităţii. Ulterior, prin Decizia nr. 255 din 6 iulie, acelaşi an 2006, CNSAS decide contrariul, respectiv faptul că Bejinaru nu a făcut poliţie politică.

În aprilie 2009, magistraţii din ţară au cerut revocarea unor membri CSM, printre care se afla şi Florica Bejinaru, care a venit în Consiliu de la la Tribunalul Mehedinţi, pentru lipsa de reacţie faţă de problemele din sistem. Cererea a rămas fără rezultat.

Sursa: Newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase