Albanezi prinsi de politistii de frontiera dupa ce au intrat ilegal in Romania, pe fasia verde

De Raoul Jurchela
Albanezi prinsi de politistii de frontiera dupa ce au intrat ilegal in Romania, pe fasia verde
© Tion: Albanezi prinsi de politistii de frontiera dupa ce au intrat ilegal in Romania, pe fasia verde (foto: arhiva)
Dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru doi cetățeni albanezi, în apropiere de Vama Moravița. Ei sunt cercetați de polițiștii de frontieră după ce au fost prinși că au intrat ilegal în România, pe fâșia verde.

Cei doi au fost observați cu aparatul de termoviziune în timp ce se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România. Un echipaj de intervenție al Poliției de Frontieră a fost trimis în zonă pentru a intercepta grupul de persoane, iar suspecții au fost reținuți imediat după ce au pătruns în România, la aproximativ 400 de metri de graniță.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 29, respectiv 33 ani. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei doi cetăţeni albanezi fiind predaţi unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea continuării cercetărilor”, spun oamenii legii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase