Al doilea caz de gripa aviara in Egipt

Reactualizat la:
Al doilea caz de gripa aviara in Egipt
Alertă în Egipt, unde a fost descoperit un al doilea caz uman de gripă aviară. Este vorba despre un bărbat care se internase joi, într-un spital din Qalioubiya.

Vestea vine după ce teste de laborator au arătat că o femeie, în vârstă de 32 de ani, din aceeaşi zonă, care a murit în spital, era infectată cu virusul H5N1.

Autorităţile de la Cairo au anunţat că persoana decedată a stat multă vreme în preajma unor păsări bolnave. Aceasta a fost internată acum două săptămâni cu simptome de gripă. Femeia, originară dintr-un sat situat la nord de capitală, a continuat să crească păsări şi după ce Guvernul a interzis acest lucru. Decizia s-a luat imediat după descoperirea primelor găini contaminate cu virusul H5N1, la mijlocul lunii februarie.

Cazul femeii a fost primul caz mortal provocat de virusul H5N1, descoperit în Egipt. Zilele trecute, autorităţile din Azerbaidjan au confirmat că trei oameni au murit de gripă aviară. Israelul este un alt stat care se confruntă cu această boală, iar autorităţile veterinare au sacrificat în ultimele 24 de ore patru sute de mii de păsări domestice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !