Ajutor suplimentar pentru încălzirea locuinţei

1Comentariu
Ajutor suplimentar pentru încălzirea locuinţei
Persoanele singure sau familiile din Timişoara care îndeplinesc din această lună condiţiile pentru a primi ajutorul suplimentar de încălzire a locuinţei, acordat de la bugetul local, pot depune cereri la punctele operative ale Colterm pentru a beneficia de acest sprijin, anunţă primăria.

Astfel, timişorenii cu un venit lunar net pe membru de familie de până la 800 de lei pot depune cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului suplimentar de încălzire a locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat începând de săptămâna viitoare, în perioada 12-23 aprilie 2010. Cererile şi declaraţiile, însoţite de acte doveditoare, pot fi depuse la cele 16 puncte operative din oraş ale societăţii de termoficare Colterm individual sau prin asociaţiile de proprietari/ chiriaşi.

Actele necesare sunt: cerere şi declaraţii pe propria răspundere tip privind componenţa familiei, veniturile realizate şi proprietăţile, copii după actele de identitate ale membrilor familiei cu domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul, documente din care să rezulte calitatea titularului cererii faţă de imobilul pentru care se solicită ajutorul şi acte privind veniturile nete realizate de familie în luna anterioară depunerii cererii.

Titularii ajutorului pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să anunţe orice modificare intervenită în componenţa familiei, a veniturilor realizate sau cu privire la domiciliu, în termen de cinci zile de la data modificării.

Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii la telefon 0256/ 293.884.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor