Ajutoare şi subvenţii prin Legea Muntelui

De Simona Drimbău
Ajutoare şi subvenţii prin Legea Muntelui
În următorii zece ani, nu mai puţin de un miliard de euro vor fi investiți în zona montană prin Legea Muntelui.

Pentru aplicarea acestei legi, care este în vigoare și care prevede o listă de subvenții și ajutoare pentru fermieri, Agenția Zonei Montane este reorganizată și va funcționa ca Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM). Conform unui proiect de hotărâre de Guvern, această agenţie va propune programele de ajutor, subvenții, despăgubiri pentru fermierii din zona montană, modul de acordare a acestora, criteriile de eligibilitate şi cuantum.

În exercitarea funcțiilor sale, ANZM are următoarele atribuții: asigură implementarea orientărilor strategice naţionale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane (platformă on-line, monitorizare, evaluare), elaborează şi propune spre aprobare măsuri tehnico-operative privind aplicarea în teritoriu a strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării şi protecţiei mediului montan în vederea creşterii calităţii vieţii populaţiei montane.

De asemenea, elaborează şi propune spre iniţiere Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale proiectele de acte normative al căror obiect se referă la dezvoltarea economico-socială şi protecţia zonei montane, păstrarea atributelor ecologice ale pajiştilor montane, valorificarea superioară a resurselor naturale şi umane din zona montană, urmărind aplicarea acestora cu respectarea limitelor de autoritate, a principiilor autonomiei operatorilor economici şi a autonomiei locale, stimularea creşterii efectivului de animale din zona montană, atenţionează şi face propuneri privind prevenirea oricăror acţiuni defavorabile zonei montane, contribuie la formarea unei culturi montane în România, cooperează cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în vederea ecologizării fermelor agrozootehnice şi a localităţilor din zona montană, inclusiv prin punerea la dispoziţia solicitanţilor a unor proiecte tip etc.

Alte atribuții pe care le are ANZM sunt să completeze şi să gestioneze Registrul naţional al produselor montane și să asigure publicitatea acestuia; să asigure activități-suport pentru gestionarea asistenței financiare europene în domeniul dezvoltării și protecției zonei montane din România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !