"Afacerea taxi" intră în Comisia de disciplină

38Comentarii
"Afacerea taxi" intră în Comisia de disciplină
Timişoara – Doi angajaţi ai Serviciului Transporturi al primăriei vor intra, miercuri, în Comisia de disciplină a instituţiei, după ce la nivelul acestui serviciu au apărut mai multe nereguli. Este vorba de câteva zeci de autorizaţii taxi “greşite”.

La începutul lunii septembrie, reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că vor demara o anchetă internă la Serviciul Reglementări Transporturi Urbane din cadrul Direcţiei de Drumuri şi Transporturi. Motivul? În urma preschimbării autorizaţiilor de taxi, derulată de municipalitate, 27 de taximetrişti s-au trezit cu autorizaţiile anulate. Au fost depistate mai multe nereguli la preschimbarea documentaţiilor, cele 27 de autorizaţii fiind “emise eronat”. În realitate, se pare că ar fi vorba de mult mai multe. Evident, oricine poate greşi, doar că primarul Gheorghe Ciuhandu declara, recent, că doi angajaţi de la Serviciul Transporturi vor intra în vizorul Comisiei de disciplină a municipalităţii pentru că ar fi favorizat anumiţi taximetrişti, iar “aceste practici trebuie să înceteze“. Deci greşeala ar putea fi… cu intenţie! Cert este că oficialii Direcţiei în cauză sunt extrem de secretoşi în această privinţă. Liderul Sindicatului Taximetriştilor Independenţi, Cristian Savu, acuză administraţia oraşului de lipsă de transparenţă: “Noi am cerut de trei ori baza de date cu autorizaţiile eliberate, de la primărie, şi n-au vrut să ne-o dea. Ne-au spus să ne uităm pe internet, unde era o listă de taximetrişti. Conform legii, după 6 august 2007, primăria n-ar mai fi avut voie să elibereze autorizaţii. Eu zic că sunt pe puţin 150 de autorizaţii care n-ar fi trebuit eliberate, date pe interese… Primăria trebuia să preschimbe aceste autorizaţii şi cine s-a lăsat de taxi trebuia să la anuleze, doar că nu s-a întâmplat aşa, ci le-au dat la alţii“, spune Savu.

Sancţiuni disciplinare?

Comisia de disciplină se va întruni miercuri pentru a studia cazul. Unul dintre angajaţii vizaţi ai primăriei a şi intrat subit în concediu. Tot miercuri, Comisia de disciplină va da verdictul în alte trei cazuri: un angajat de la Direcţia Patrimoniu care ar fi comis abateri disciplinare şi doi poliştişti comunitari, unul pentru comportament neadecvat faţă de superiori şi altul pentru… lipsă de vigilenţă. Comisia poate propune sancţiuni, care merg de la diminuarea salariului până la desfacerea contractului de muncă. “Până acum nu au fost asemenea situaţii, dar sunt o serie de dosare în cercetare“, spune Vasile Tărciatu, cel care prezidează Comisia de disciplină. Cu alte cuvinte, totul ar putea fi, şi de această dată… frecţie la picior de lemn.



38Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor