Aeroportul Timişoara creşte şi în criza economică

5Comentarii
Aeroportul Timişoara creşte şi în criza economică
Mai mulţi pasageri, venituri în creştere. Proaspăt instalat pe funcţia de director al Aeroportului Timişoara, de mai puţin de o lună, Alexandru Chirilă a prezentat un bilanţ al activităţii instituţiei.

Chiar dacă e criză economică, bănăţenii preferă să călătorească cu avionul. Numărul de pasageri operat pe Traian Vuia a crescut cu 12%. Creşterea numărului de persoane care au apelat la cursele aeriene s-a datorat în cea mai mare parte creşterii gradului de ocupare al aeronavelor şi nu sporirii numărului de curse. Un total de 11.442 de avioane au aterizat şi decolat de pe pista de la Traian Vuia, o creştere de 3,15% faţă de anul trecut. La succesul activităţii aeroportuare au contribuit cele şapte noi destinaţii către care pasagerii pot ajunge de la Timişoara: Perugia, Cernăuţi, Valencia, Paris, Bergamo, Treviso şi Barcelona. Veniturile totale ale principalei porţi aeriene regionale din ţară au crescut cu 30%, cifra de afaceri cunoscând, de asemenea, un avans cu 24%.

Investiţiile continuă

„Pentru 2010 ne propunem dezvoltarea aeroportului, o creştere a numărului de pasageri, dar şi readucerea la Timişoara a unor companii care au decis să renunţe la noi”, a spus Alexandru Chirilă. El a mai ţinut să mulţumească pentru colaborare  companiilor aeriene Austrian, Tarom, Carpatair, care au operat de la bun început de la Timişoara. Chirilă a declarat că va insista pentru finalizarea construcţiei terminalului pentru pasagerii Nonschengen. „Data de 25 mai este termenul limită de finalizare a construcţiei. Este o cerinţă a Uniunii Europene, în cazul în care nu respectăm termenul limită aeroportul ar putea fi închis”, a mai spus Chirilă.

Cu bani de la buget se va finaliza şi reparaţia capitală a pistei de aterizare. Din fonduri proprii va fi  pus la punct sistemul de securitate perimetrală al Aeroportului dar şi reabilitarea halei unde sunt operate bagajele pasagerilor. Intenţii de investiţii sunt şi în ceea ce priveşte parcarea, de această dată la director nou sunt şi viziuni noi. Chirilă doreşte un parteneriat public privat, constructorul noii parcări urmând să realizeze investiţia, banii fiind recuperaţi din închiriere.

 

 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor