Aeroportul Timişoara are un nou sistem de securitate

2Comentarii
Aeroportul Timişoara are un nou sistem de securitate
Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara beneficiază de un nou sistem, super performant, de securitate aeroportuară. În acest scop, de la bugetul de stat au fost alocate peste 2,1 milioane euro. 

În acest moment, principala poartă aeriană a Banatului s-a aliniat la normele europene şi internaţionale de securitate. Investiţiile asigură deopotrivă creşterea gradului de securitate al controlului bagajelor dar şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite pasagerilor. În acest scop a fost achiziţionat un sistem de transport şi control bagaje de cală, 9 aparate de control cu raze X pentru bagaje, colete şi trimiteri cargo, 4 echipamente de detecţie automată a explozibililor si 15 detectoare portabile de metale, am aflat de la Dan Idolu, directorul Aeroportului Timişoara. Sistemul de transport şi control bagaje ofera o solutie pe deplin integrată de control de securitate 100% a bagajului de cală pe 5 nivele de control. Acesta se compune din aparate X Ray de tip “multi view” si un sistem de management al informaţiilor. Bagajele primite la check-in sunt transportate în zona de control a bagajelor cu ajutorul unei benzi colectoare noi care permite dirijarea acestora spre oricare dintre aparatele de control. Sistemul este proiectat să opereze în regim permanent, iar capacitatea acestuia este de 900 de bagaje pe oră. Valoarea de achiziţie a sistemului de transport şi control bagaje a fost de aproximativ 1,3 milioane de euro. În plus, de la jumătatea anului viitor va deveni funcţională o nouă investiţie,în valoare de 3,4 milioane de euro, un sistem electronic de supraveghere perimetrală în lungime de 12 kilometri ce constă dintr-un subsistem de detecţie a efracţiei realizat din fibră optică, un subsistem de televiziune cu circuit închis, toate conectate la un dispecerat de coordonare şi supraveghere a activităţii de pază perimetrală.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor