Aeroportul Timisoara ar putea prelua Aeroportul Arad

De B.A.M.
Reactualizat la:
1Comentariu
Aeroportul Timisoara ar putea prelua Aeroportul Arad
Conducerea Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara doreşte preluarea Aeroportului Arad, acesta din urmă având probleme mari în momentul de faţă în ceea ce priveşte fluxul de pasageri şi, implicit, profitabilitatea.

Directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, Cornel Sămărtinean, a declarat, marţi, că deşi nu s-a renunţat la ideea înfiinţării Companiei Aeroportuare Banat, aerogara pe care o conduce şi care anul trecut a realizat un profit de peste 3 milioane de euro, ar putea prelua Aeroportul Arad. Bineînţeles, conducerea ar urma să fie asigurată din Timişoara.
„Încercăm şi suntem într-o fază finală a studiului de oportunitate pentru a încerca colaborarea cu Aeroportul din Arad. Încercăm şi analizăm oportunitatea chiar de preluare a aeroportului, ţinând cont că la Arad există o infrastructură care nu e folosită aproape deloc. Şi e păcat să fie aproape de noi o infrastructură nefolosită. E o gândire şi încercăm să o punem în practică”, a afirmat Sămărtinean.
El a precizat că o eventuală fuziune cu Aeroportul Arad ar putea fi realizată doar după construirea autostrăzii de legătură între cele două municipii, ceea ce ar scădea timpul de tranzit. Deocamdată nu sunt clare condiţiile preluării aerogării din judeţul vecin, aceasta putând să servească drept aeroport de marfă şi chiar de pasageri, dacă obţine certificatele necesare.
„Deocamdată, Aeroportul Arad nu are certificat de siguranţă şi deschidere internaţională. Are doar un certificat de aeroport deschis activităţilor internaţionale, ceea ce înseamnă că poate opera doar curse în situaţii extreme, nu şi regulate. Noi vom încerca să îi sprijinim să obţină certificatele necesare ca să poată funcţiona ca un aeroport internaţional”, a mai precizat Sămărtinean.
Deocamdată, ideea conducerii Aeroportului Internaţional Timişoara nu a fost discutată nici cu omologii din Arad şi nici cu oficialii Ministerului Transporturilor.
Cert este însă că, anul trecut, Aeroportul din Arad a avut un flux de 13.200 de pasageri, reprezentând aproape un procent din fluxul total al Aeroportului Internaţional Timişoara, care a avut 1,13 milioane de pasageri.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor