Aeroportul International Timisoara ramane al treilea din Romania la numarul de pasageri operati

De Marcel Hoster
23Comentarii
Aeroportul International Timisoara ramane al treilea din Romania la numarul de pasageri operati
© foto: arhiva
Aeroportul București Otopeni rămâne cel mai aglomerat aeroport din România, în timp ce Timișoara e pe locul trei la numărul de pasageri operați. Poziția a doua a topului aparține în continuare Clujului, cu un număr aproape dublu de pasageri față de cel din capitala Banatului.

Datele prezentate de cei de la Asociația Aeroporturilor din România arată că principala poartă aeriană a țării, Aeroportul București Otopeni, domină total topul național de specialitate. Datele de la jumătatea acestui an arată că în primele șase luni ale acestui an au fost operați pe Otopeni nu mai puțin de 6,3 milioane de pasageri. Locul al doilea a aparținut Clujului, cu un număr de șase ori mai mic de pasageri, mai precis 1,297 milioane. Timișoara apare în top cu locul trei și ceva mai mult de jumătate din traficul Clujului, adică 730.972 pasageri.

Pe lista aeroporturilor apar, de exemplu, Tulcea cu 63 de pasageri, sau Maramureș cu… șase. Aradul a operat, în șase luni din 2018, 2.820 de pasageri.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor