Adrian Severin a fost fluierat in Parlamentul European

adrian severin
adrian severin - © adrian severin

Adrian Severin refuza sa demisioneze din Parlamentul European, chiar si dupa
ce colegii l-au fluierat in plen si l-au trimis sa stea in spate, intre Gigi
Becali si Corneliu Vadim Tudor.

Scandalul generat de informatiile publicate de “The Sunday Times” a fost
subiectul unei declaratii in sesiunea plenara a PE. Presedintele Jerzy
Buzek
a facut o declaratie, iar mai multi europarlamentari au fluierat
in semn de protest fata de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona.

“Un al treilea membru, domnul Severin, paraseste grupul
socialistilor si democratilor si va lua loc pe bancile membrilor
neinscrisi.
Aceste demisii sunt rezultatul unor acuzatii foarte grave
care au aparut in mass-media in legatura cu un comportament nepotrivit al
acestor membri ai Parlamentului. Grupul ii cere lui Adrian Severin sa
demisioneze imediat de la Parlamentul European
si sa inapoieze mandatul
sau Partidului Socialist Democrat”,
a spus in deschiderea plenului Jerzy
Buzek, fiind aplaudat de eurodeputati, care au inceput sa huiduie cand a venit
vorba despre Adrian Severin.

Adrian Severin a fost exclus din grupul socialistilor europen, anuntul fiind
facut de presedintele grupului, Martin Schulz, si a fost trimis
in ultimele randuri, unde ocupa loc europarlamentarii neafiliati la grupuri.
Intamplarea face ca el sa primeasca fotoliul cu numarul 778, aflat intre cel al
lui George Becali (777) si cel al lui Corneliu Vadim Tudor (779). In total, in
PE sunt 856 de fotolii numerotate. Cel putin temporar, Adrian Severin
si-a pierdut si biroul
. Acesta a fost sigilat si se afla sub paza
permanenta, conform unor surse din Parlamentul European.

Dupa izbucnirea scandalului in publicatia britanica “The Sunday Times”,
ceilalti doi europarlamentari implicati, austriacul Ernst Strasser si
slovenul Zoran Thaler, s-au retras din politica
, insa Adrian Severin
si-a dat demisia doar din conducerea PSD, nu si din partid sau din Parlamentul
European.

Victor Ponta, presedintele PSD, a anuntat ca Adrian Severin va fi
exclus din partid luni
, cand Comisia de Etica a PSD va lua aceasta
decizie. Si Institutul pentru Politici Publice i-a cerut
europarlamentarului “sa actioneze onorabil in situatia actuala si
sa paraseasca cu demnitate Parlamentul European, incetand a mai face de
ras Romania”.

Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat joi
seara ca a avut o intalnire cu europarlamentarul roman Adrian Severin, in care
i-a solicitat acestuia sa-si prezinte demisia din PE.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !