Adrian Păunescu, internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca

13Comentarii
Adrian Păunescu, internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca
Poetul Adrian Păunescu a fost internat, marţi, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, aflându-se în stare gravă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit surselor, Păunescu a fost internat marţi, în jurul orei 14.00, având insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală.

Anterior, Păunescu a fost tratat la domiciliu, însă a fost convins să accepte internarea în spital.

Adrian Păunescu are 67 de ani.

Presa a scris, în această vară, că poetul suferă de o boală gravă a ficatului, după ce fostul senator PSD a vorbit despre aceasta într-un editorial publicat în “Jurnalul Naţional”, fără să-şi facă public şi diagnosticul.

“Mă simt destul de rău, dar sper că nu e definitivă sentinţa. Sunt şi semne de regăsire, de mai bine, dar e greu să le reiei pe toate de la punctul lor bun. În acest moment, situaţia e gravă”, declara Păunescu, la acea dată, pentru “Adevărul”.

Sursa: Mediafax



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor