ADP nu va mai administra parcarea subterana de la Finante

De A.S.
Reactualizat la:
15Comentarii
ADP nu va mai administra parcarea subterana de la Finante
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, marți, că s-a decis ca administrarea parcării subterane din Piața 700, de la Direcția de Finanțe, să treacă de la societatea Administrarea Domeniului Public (ADP) la Constructim, care poate umbla la tarife…

Edilul a afirmat că a fost o decizie luată de Consiliul de Administrație al ADP în acest sens la solicitarea sa.

„Am decis ca administrarea parcării subterane de la Finanțe să treacă de la ADP la Constructim. Se păstrează toate celelalte clauze contractuale dintre Constructim și ADP, din contractul prin care s-a realizat acea parcare, dar am considerat că este mai potrivit ca administrarea parcării să o facă cei care au investit, care sunt cei mai interesați să-și amortizeze investiția și să facă până la urmă și un profit. Fiind un agent privat are și toată libertatea de a își organiza activitatea, de a-și ajusta tarifele astfel încât să meargă afacerea cât mai bine. (…) Parcarea este goală în prezent pentru că mulți cetățeni parchează încă în locuri nepermise în apropiere. Se poate veni cu abonamente promoționale. E o parcare civilizată și e păcat să nu fie folosită. (…) Acestea sunt prețurile în țară, așa e peste tot în lume. Îți lași mașina în centru, te costă”, a declarat Robu.

Edilul a afirmat că după părerea sa politica de tarife aplicată până acum a fost greșită, pentru că ar fi trebuit să se înceapă cu “preţuri promoţionale”. Acesta spune că investitorii privaţi nu vor putea totuşi să ajusteze tarifele după bunul plac. „Nu după bunul plac, pentru că acolo este un parteneriat totuşi, în care şi consiliul local îşi poate spune părerea (…) Eu i-am făcut o sugestie patronului de la Constructim, şi anume să practice preţuri promoţionale. Aşa se face în general când vii cu un nou produs, cu un nou serviciu, se vine cu preţuri promoţionale şi sigur că, în timp, se poate produce o creştere a preţurilor până la nivelul permis de legea cererii şi a ofertei”, a explicat Robu.

Taguri: , , ,


15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor