În acest sens, conform programului de pregătire pe timp friguros, încă din luna noiembrie au fost luate măsuri de pregătire a instalaţiilor, echipamentelor şi a dispozitivelor de manevră hidromecanice de la acumulările aflate în administrare pentru a face faţă situaţiilor de îngheţ din timpul iernii. Au fost verificate conductele de aducţiune pentru alimentarea cu apă, ventilele de aerisire-dezaerisire, echipamentele electrice, a fost verificată funcţionarea grupurilor electrogene, au fost gresate echipamentele electromecanice de la construcţiile hidrotehnice. Specialiştii ABA Banat au verificat şi toate construcţiile hidrotehnice din administrare pentru depistarea eventualelor puncte critice şi remedierea acestora, şi au asigurat stocul minim necesar de combustibil, materiale, piese de schimb, carburanţi, lubrefianţi, unelte pentru intervenţii.
„În momentul apariţiei unor temperaturi scăzute care să producă gheaţă la mal, poduri de gheaţă, zai sau zăpor, angajaţii ABA Banat vor interveni cu promptitudine aşa cum prevăd regulamentele de exploatare. De menţionat că albiile râurilor sunt curăţate de vegetaţie arborescentă permanent şi pe timpul friguros, pentru ca să evităm formarea barajelor naturale în perioadele de ingheţ“, a declarat Titu Bojin, directorul ABA Banat.
În perioadele de îngheţ, pe cursurile de apă se va interveni pentru a sparge gheaţa în zona punctelor critice (poduri şi subtraversări), evitând astfel blocajele ce pot duce la inundaţii în timpul dezgheţului. Lucrările de defrişare a vegetaţiei arborescente şi lucrările de degajare a materialului lemnos şi a altor corpuri plutituoare vor asigura scurgerea normală a apei. În cazul acumulărilor permanente, se va interveni pentru spargerea podurilor de gheaţă şi a sloiurilor formate în dreptul golirii şi a descărcătorului de suprafaţă, pentru a împiedica deformarea mecanismelor şi a construcţiilor datorită presiunii gheţii.
La acumulările nepermanente, fenomenele de iarnă nu influenţează, în general, în mod negativ, buna funcţionare a echipamentelor hidromecanice, deoarece nu sunt necesare manevre ale acestora, cu excepţia celor de verificare lunară care asigură funcţionalitatea echipamentelor. Totuşi se fac verificări tehnice ale acestor echipamente. Totodată se menţin deblocate şi curăţate căile de acces pentru înlăturarea gheţii la grătare, la zona de contact a gheţii din lac cu construcţia hidrotehnică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!