Adio leului vechi

Adio lei vechi
Adio lei vechi
TIMIŞOARA – Nu trebuie să mai primim rest bani vechi! Din luna decembrie Banca Naţională a României (BNR) a demarat acţiunea de retragere din circulaţie a bacnotelor şi monedelor din vechea emisiune monetară.

Asta înseamnă că nu vom mai primi bani vechi drept rest la magazine, dar nici din alte locuri. „Până la sfârşitul acestei luni, însemnele monetare vechi vor fi acceptate la plată, de către toţi agenţii economici şi celelate instituţii, aceştia având obligaţia de a nu le mai pune în circulaţie şi de a le depune la unităţile bancare unde au conturi deschise”, spune Tiberiu Burescu, director al sucursalei judeţene a Băncii Naţionale Române.

În tot acest timp, instituţiile care dau credit au obligaţia să nu repună în circulaţie banii vechi primiţi de la populaţie sau agenţi economici şi vor trebui să îi depună la BNR. Cetăţenii, care după 31 decembrie, vor mai avea bani vechi, îi vor putea schimba, fără să plătească taxă sau comision, la sucursala BNR Timiş şi la Trezorerie.

După 1 februarie, bancnotele şi monedele metalice vechi se vor pute schimba doar la sucursalele BNR din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timiş.

Sanda Lupean
sanda.lupean@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor