Aderarea la UE – lămurirea condiţiilor

6Comentarii
Aderare
Aderare
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi comisarul pentru extindere Olli Rehn sosesc miercuri în România pentru a explica în ce condiţii se va face aderarea la 1 ianuarie 2007.

După anunţul făcut în Parlamentul European de la Starsbourg, cei doi s-au dus direct în Bulgaria. România şi Bulgaria nu vor fi membre de rangul doi în Uniunea Europeană, dar vor fi mai supravegheate decât orice altă ţară membră.

Persistă multe îngrijorări, mai ales privind corupţia şi utilizarea banilor de la Bruxelles. Dar în ajunul vizitei sale la Bucureşti, l-am întrebat pe Olli Rehn cum apreciază performanţa României. “Trebuie să spun că sunt foarte plăcut surprins că strategia noastră de condiţionare a funcţionat în cazul României, care rămăsese în urmă în 2004”, mi-a spus domnul Rehn.

“România a reuşit să-şi restructureze sistemul judiciar, are realizări concrete în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt şi cred că un foarte bun exemplu pentru efectul transformator pe care-l poate exercita perspectiva aderării”, a apreciat comisarul pentru extindere.

Domnul Rehn speră să nu fie nevoie de activarea clauzelor de salvgardare privind justiţia sau reducerea fondurilor comunitare, dar crede că nu poate fi evitată continuarea interdicţiei exporturilor de carne de porc – care e din punct de vedere tehnic o clauză de salvgardare în domeniul pieţei interne.

Până la 1 ianuarie

În următoarele trei luni, România şi Bulgaria vor trebuie deci să-şi intensifice pregătirile pentru a-i convinge pe sceptici, şi a justifica votul de încredere dat de Comisia Europeană. În principiu, recomandarea nu face decât să confirme prevederile tratatutului de aderare, dar va fi probabil nevoie de girul politic al statelor membre, probabil la reuniunea miniştrilor de externe sau la summitul din luna octombrie.

Comisarii europeni

Jose Manuel Barroso a confirmat că nu va lansa procedura de numire a celor doi noi comisari europeni înainte. “Decizia trebuie să fie adoptată de Consiliul European, şi doar apoi guvernele bulgar şi roman vor trebui să-mi prezinte candidaţi pentru posturile de comisari, şi eu trebuie să fiu de acord.” “De abia după aceea voi discuta cu guvernele portofoliile eventuale”, a spus domnul Barroso, precizând că a scris deja scrisori celor doi premieri explicând procedura. “E prea deveme să speculăm despre nume sau portofolii”, a încheiat el.

Candidaţii se pot aşteptă însă la audieri dure în Parlamentul European, şi mai mulţi lideri politici au îndemnat deja România şi Bulgaria să numească persoane cu experienţă europeană şi cu trecut democratic ireproşabil.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor