Acupunctura reduce durerea pe parcursul unei intervenţii chirurgicale

Reactualizat la:
Acupunctura reduce durerea pe parcursul unei intervenţii chirurgicale
SUA – Acupunctura făcută înaintea şi pe parcursul unei intervenţii chirurgicale reduce durerea şi dozele de analgezic necesare după operaţie, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite şi publicat de AFP.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că dozele de opioide necesare pentru controlarea durerii au fost mai slabe la pacienţii operaţi, care au făcut acupunctură, comparativ cu cei care nu au beneficiat de acest tratament.
Cel mai mare avantaj al acupuncturii a fost puterea de reducere a efectelor secundare provocate de opioide, se mai arată în studiu. Cercetătorii spun că efectele secundare ale analgezicului afectează recuperarea operaţiei şi prelungesc durerea pe tot parcursul şederii în spital.
Medicii recomandă ca acupunctura să fie considerată o opţiune pentru controlarea durerii în cazul unei intervenţii chirurgicale. Conform celor mai recente cercetări, această tehnică a fost utilizată în China de mai bine de 5.000 de ani, stimulând eliberarea hormonilor care reduc senzaţia de durere, numiţi endorfine. Endorfinele sunt substanţe produse de creier, ca răspuns la o varietate întreagă de stimuli. Endorfinele interacţionează cu receptorii din creier, pentru a reduce percepţia de durere, acţionând similar cu medicamentele precum codeina şi morfina.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !