Actriţa Brittany Murphy a murit în urma unui atac de cord la numai 32 de ani

5Comentarii
Actriţa Brittany Murphy a murit în urma unui atac de cord la numai 32 de ani
Actriţa americană Brittany Murphy, în vârstă de 32 de ani, a murit sâmbătă seară la Los Angeles. Mama actriţei a găsit-o pe aceasta inconştientă, la duş, şi a sunat la urgenţă pentru a chema o ambulanţă.

Medicii de pe ambulanţă au constatat că aceasta nu mai respira şi au început imediat procedurile de resuscitare în timp ce actriţa era transportată spre spital.

Aceasta a murit însă în urma unui atac de cord. Medicii de la clinica Cedars-Sinai nu au mai putut face nimic.

Născută pe 10 noiembrie 1977, Brittany Murphy a devenit o vedetă de cinema după ce a jucat în filmele “Girl, Interrupted,” “Clueless” şi “8 Mile”. Era căsătorită şi declarase anul acesta că ar dori ca în 2010 să dea naştere unui copil.

Actorii au început imediat să transmită condoleanţe familiei şi prietenilor îndureraţi. Printre cei care au scris imediat pe Twitter despre moartea actriţei pentru a-şi exprima tristeţea s-au numărat Lindsay Lohan, Jessica Simpson, Hilary Duff şi Ashton Kutcher, cu care actriţa a avut o relaţie de scurtă durată.

Sursa: Realitatea.net



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor